Nebunia din suflet

         Ţigara i-a scăpat dintre degete şi buzele i s-au desfăcut uşor. A început să se întoarcă de pe o parte pe alta până când a ajuns tot mai aproape de uşă. Îi era cald. Foarte cald. Cearceaful se lipise pe ea, iar faţa abia se mai vedea prin perdeaua de fum. Corpul devenise greu, atât de greu încât picioarele şi capul nu se mai sincronizau. Trupul ei era împrăştiat. Parcă fusese victima unei explozii. Nu lăsase aragazul deschis şi nici nu avea vreo butelie în casă. Cineva încerca din răsputeri să forţeze uşa ca s-o salveze. Îi semăna leit. Oricine ar fi crezut că era vreo soră geamănă. Dar n-avea cum pentru că răspundea la acelaşi nume, respira identic şi avea aceleaşi inflexiuni are vocii. Apoi ne-am dat seama că era un alter ego. Bolnav şi cu toate organele atârnând, alerga să-şi recupereze corpul. Combustia internă le separase.   
        Avea în ea un foc care o mistuia continuu. Nu degeaba i se spunea “fata cu două inimi”. Chiar avea două inimi. Simţea atât de mult încât trupul ei a explodat. Mintea nu a mai putut suporta. Creierul nu mai răspundea la nicio comandă. Sufletul căzuse pradă unui scurtcircuit. Atunci  a fost nevoită să se despartă de orice simţire care o dubla. Totul s-a produs în somn. Înainte băuse un pahar de whisky cu gheaţă. Pusese multă gheaţă ca să se răcorească, dar degeaba. Doar gâtul şi stomacul aveau sub 36 de grade. În rest, ardea ca o torţă. Aburii fierbinţi ai respiraţiei au adormit-o imediat. Eu şi mama o priveam dinafara casei, prin geamul murdar. Nu puteam s-o ajutăm. Aşa se întâmpla de când fusese externată de la psihiatrie. Nu-şi găsea liniştea şi avea tot felul de vise ciudate.

        

      Maria, 6 ani: Bunica ştia că fumează?

      Eu, către fata mea: Nu, draga mea. Era sora ei geamănă, dar nu o cunoşte aproape deloc.

          Maria: Cum nu o cunoştea? Nu se jucau când erau mici?

          Eu: Nu. Toată copilăria şi-a petrecut-o închisă în camera. Bunica se ducea mereu să-i ducă mâncare şi apă, dar ea o vedea ca pe o păpuşă şi-i spunea că nu are nevoie de jucării. Că ei nu-i place să se joace. Striga şi ţipa la ea să plece că-i sperie inima cealaltă. Bunica îi lăsa farfuria la uşă şi dispărea. Altfel avea crize puternice. De multe ori se sufoca. Nu suporta pe nimeni în preajmă. În schimb, simţea de la un kilometru oamenii buni. La fel şi pe cei răi. Avea simţurile foarte puternice. De câteva ori, am scăpat de nişte hoţi care dădeau târcoale casei noastre. Ea ne-a fost de ajutor. Urla cât o ţineau plămânii când detecta răutatea. Era ca o maşinărie. Recţiona de parcă cineva îi băga un cuţit in inimă. Din cauza asta avea nişte coşmaruri puternice. Nu aveam ce să-i facem. Şi eu şi bunica o priveam neputincioase prin geam. Într-un final se trezea. Avea un obicei foarte ciudat. Îşi spăla hainele de pe ea şi îşi înfăşura pieptul cu un pansament îmbibat în spirt. Doctorii spuneau că aşa credea ea că alungă duhurile rele.

             Maria: Când mergem să-mi faci cunştinţă cu mătuşa?

              Eu: Nu se mai poate, draga mea. A murit de 20 de ani.

             Maria: De ce a murit?

             Eu: Era prea sufletistă.