Femeile... BEST OF

       Femeile iubesc cel mai mult. Iubesc boarfele, deci sunt “borfomane”. Iubesc plimbările, deci sunt “plimbăcioase”. Şi suferă enorm când li se spune: “plimbă ursu'”. Pentru că “ursu'” nu e de firmă.

       Femeile sunt cele mai sensibile fiinţe. Ele plâng cu oricine are nevoie de solidaritate. Sunt şi darnice. Ar da totul din casă pentru nişte bijuterii unicat.

       Femeile ştiu şă-şi ţină bărbaţii acasă. Invită în fiecare seară câte o prietenă la cină şi nu uită să instaleaze pe calculator ultima versiune FIFA.

       Femeile nu cheltuiesc niciodată mai mult decât trebuie. Au jurat pe Biblie. După ce au rupt fila cu “pilda fiului risipitor”.

       Femeile spun întotdeauna adevărul. Atunci când nu mint.

       Femeile nu bârfesc. Doar îşi dau cu părerea. Bârfa presupune peste 10 păreri pe zi.

       Femeile sunt mereu atente la detalii, mai puţin la gros-plan.

       Femeile sunt nişte doamne. Aşa spune toată lumea: “Doamne, ce ţărancă e asta! Doamne, peste ce necioplită am dat!”. Mereu DOAMNE!

       Femeile au tot felul de premoniţii. Ele aud adesea de la parteneri: “Stai, fă, să vezi ce te-aşteaptă!”

       Femeile au o inteligenţă care depăşeşte media (n.r – aritmetică). Adunată şi-mpărţită la numărul total de femei, rezultă o cifră cu multe zecimale.

P.S: Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare J

Nebunia din suflet

         Ţigara i-a scăpat dintre degete şi buzele i s-au desfăcut uşor. A început să se întoarcă de pe o parte pe alta până când a ajuns tot mai aproape de uşă. Îi era cald. Foarte cald. Cearceaful se lipise pe ea, iar faţa abia se mai vedea prin perdeaua de fum. Corpul devenise greu, atât de greu încât picioarele şi capul nu se mai sincronizau. Trupul ei era împrăştiat. Parcă fusese victima unei explozii. Nu lăsase aragazul deschis şi nici nu avea vreo butelie în casă. Cineva încerca din răsputeri să forţeze uşa ca s-o salveze. Îi semăna leit. Oricine ar fi crezut că era vreo soră geamănă. Dar n-avea cum pentru că răspundea la acelaşi nume, respira identic şi avea aceleaşi inflexiuni are vocii. Apoi ne-am dat seama că era un alter ego. Bolnav şi cu toate organele atârnând, alerga să-şi recupereze corpul. Combustia internă le separase.   
        Avea în ea un foc care o mistuia continuu. Nu degeaba i se spunea “fata cu două inimi”. Chiar avea două inimi. Simţea atât de mult încât trupul ei a explodat. Mintea nu a mai putut suporta. Creierul nu mai răspundea la nicio comandă. Sufletul căzuse pradă unui scurtcircuit. Atunci  a fost nevoită să se despartă de orice simţire care o dubla. Totul s-a produs în somn. Înainte băuse un pahar de whisky cu gheaţă. Pusese multă gheaţă ca să se răcorească, dar degeaba. Doar gâtul şi stomacul aveau sub 36 de grade. În rest, ardea ca o torţă. Aburii fierbinţi ai respiraţiei au adormit-o imediat. Eu şi mama o priveam dinafara casei, prin geamul murdar. Nu puteam s-o ajutăm. Aşa se întâmpla de când fusese externată de la psihiatrie. Nu-şi găsea liniştea şi avea tot felul de vise ciudate.

        

      Maria, 6 ani: Bunica ştia că fumează?

      Eu, către fata mea: Nu, draga mea. Era sora ei geamănă, dar nu o cunoşte aproape deloc.

          Maria: Cum nu o cunoştea? Nu se jucau când erau mici?

          Eu: Nu. Toată copilăria şi-a petrecut-o închisă în camera. Bunica se ducea mereu să-i ducă mâncare şi apă, dar ea o vedea ca pe o păpuşă şi-i spunea că nu are nevoie de jucării. Că ei nu-i place să se joace. Striga şi ţipa la ea să plece că-i sperie inima cealaltă. Bunica îi lăsa farfuria la uşă şi dispărea. Altfel avea crize puternice. De multe ori se sufoca. Nu suporta pe nimeni în preajmă. În schimb, simţea de la un kilometru oamenii buni. La fel şi pe cei răi. Avea simţurile foarte puternice. De câteva ori, am scăpat de nişte hoţi care dădeau târcoale casei noastre. Ea ne-a fost de ajutor. Urla cât o ţineau plămânii când detecta răutatea. Era ca o maşinărie. Recţiona de parcă cineva îi băga un cuţit in inimă. Din cauza asta avea nişte coşmaruri puternice. Nu aveam ce să-i facem. Şi eu şi bunica o priveam neputincioase prin geam. Într-un final se trezea. Avea un obicei foarte ciudat. Îşi spăla hainele de pe ea şi îşi înfăşura pieptul cu un pansament îmbibat în spirt. Doctorii spuneau că aşa credea ea că alungă duhurile rele.

             Maria: Când mergem să-mi faci cunştinţă cu mătuşa?

              Eu: Nu se mai poate, draga mea. A murit de 20 de ani.

             Maria: De ce a murit?

             Eu: Era prea sufletistă.

Când e să se strice ceva, se strică tot

           Era vânt puternic. Ferestrele se zdruncinau, iar muzica de la radio era întreruptă de un şuierat ritmic. Puteai să juri că natura este cel mai bun DJ.

           În camera cu pereţi albaştri, pânzele de păianjen se clătinau. Tot de la vânt. Intrase peste tot. Prin toate cotloanele, găurile şi crăpăturile. Casa era veche, dar nu într-atât încât să-şi piardă memoria. A adunat sute de amintiri. În pat, pe fotoliul acoperit cu o catifea ruptă, în spatele oglinzii agăţate de-un perete crăpat sau lângă uşa care dădea în grădină. Toate au cunoscut dragostea care, asemenea unui parfum bun, pudrat, a rămas impregnată în mormanul de praf. Bătrânul dădea cu mătura în fiecare zi şi-l împrăştia. Dar nu-l aduna. Cum să arunce la gunoi toate amintirile? Îl lasa pe podea, răspândit printre gândacii striviţi cu talpa papucilor şi firimiturile de pâine căzute de pe masă. Era murdar prin cameră, dar nu şi în suflet. Acolo toate erau puse în ordine alfabetică. După regulile lui. Ale bătrânului. Dragostea, frumuseţea şi bunătatea erau la litera“i”. “I” de la inimă. Restul erau înghesuite la “ş” şi “a”. Şi Altele.  IAŞ. Aşa îl chema pe omul pustnic. Ionescu Antonie Ştefan. Nume simplu, dar greu. Totul atârna la inimă. Căci taman ele, dragostea, frumuseţea şi bunătatea l-au terminat. Paradoxal, ceea ce ar fi trebuit să-i dea putere, l-a şubrezit încetul cu încetul. Până când sufletul lui a intrat la apă. Nu a ştiut să le folosească în doze mici. A crezut că a descoperit fericirea şi a dăruit tot ce avea. Oricui şi oricum. Timp de 90 de ani. Îţi dădeai seama după praful de pe podea. În fiecare an se aşterneau câte 10 cm. Mai ceva ca pe uliţele acoperite cu zăpadă. Anul trecut, un puşti a intrat cu sania în geamul de la camera acoperită jumătate cu omăt. Mai departe, praful din casă crea iluzia optică a unui derdeluş fără oprelişte. 

            Bătrânul nu mai era obişnuit cu lume. Şi sufletul lui se prăfuise. Atunci a hotărât să zugrăvească pereţii cu albastru. Zicea că e la mare. Înoată. Niciodată nu a ştiut cum se face şi aştepta să se înece. Nu deschidea niciodată geamurile ca să nu iasă apa. Credea că marea poate să sece şi i-ar lua ultima şansă la viaţă. Viaţa veşnică. 

            Am fost la el acum două luni. Nu mă primea decât la zile de mare sărbătoare. Ca să-mi facă mie o bucurie, nu pentru el. Şi mi-a spus aşa: Nepoată, sufletul meu a intrat la apă. Nu încerca să faci pe salvamarul. Ai să te îneci şi tu. Numai eu ştiu cum să duc valurile în spate. Poţi să mă priveşti de dincolo, de pe plajă, şi să-mi spui cât e ceasul?

           M-am întors să mă uit la ceas. Dar nu mai ticăia. Se oprise. Probabil de la frig. În casă era rece ca inima bunicului. Atunci mi-am adus aminte o vorbă veche, pe care tot de la el am auzit-o prima dată. Când e să se strice ceva, se strică tot. 

Homo sapiens, varianta android

              Status horny-stupid girl is loading: “Like dacă mă iubeşti. Share dacă vrei să fii cu mine (…) Mamăăăă, ce de share-uri şi nici un like. Ţuţu, I love u! :* :*:*<3 .="" font="" style="font-size: 16.0pt; line-height: 115%;"> Doar pe tine te vreau! Dacă vezi ce am scris, lasă şi tu un comment! Mai dă-te-n dragostea mea!”.

             Oameni nebuni! Dragoste luată de pe Magazin Play. Bipezi care adunaţi fac cât mulţimea vidă.

             Îşi lipesc chiloţii pe pereţi (walls), îşi share-uiesc prostia până când Zuckerberg îşi dă singur report şi postează tot atâtea inimioare câte are Adrian Copilu’ Minune în refren. 

            Şi nu e o tehnică de mahala. O întâlneşti adesea şi la bordelurile de lux. Sau cum se spune pe la noi, şi la case mai mari.

            De la cine te aştepţi mai puţin, îţi dă cu inima peste bot, te-ameţeşte cu un status slinos şi te-aşteaptă cu un like, în genunchi. Blowjob! Cam asta înseamnă, pentru unii, o reţea de socializare. Paradoxal, i se spune “socializare”. De fapt, mulţi nu vorbesc decât prin semne. DECÂT ATÂT! J, :*, ;),<3 .="" at="" dec="">

            Dar ce mai contează? Dacă Toni Poptamas e online, toată lumea e fericită. Din afacerea asta, singurul care pierde e Gheorghe Gheorghiu care încă mai crede în dragoste adevărată.

           În toată nebunia creată, există şi un lucru bun. Mulţi dintre internauţii “supradotaţi” stau grupaţi. “Closed group” este un fel de “Matei Balş”. Deci, vă rog, nu vă manifestaţi în afara gardului!
           LIKE&SHARE :))
           p.s: nici blogul nu suportă atâtea emoticoane! (ERROR)