Capturarea piraţilor somalezi şi salvarea refugiaţilor din Libia, misiuni de referinţã ale Marinei dupã intrarea în NATO

Echipajul unei nave aparţinând Forţelor Navale poate avea la bord chiar şi 240 de militari, fiecare având un rol bine stabilit, indiferent că este vorba despre o misiune de luptă sau una de rutină, desfăşurată pe timp de pace.

            Despre Fregata Regele Ferdinand s-ar putea scrie romane întregi. La zece ani de la Aderarea României la NATO, fregata împlineşte tot atâţia ani de când se află în serviciul Forţelor Navale.

            Nava a participat la operaţii împotriva terorismului naval, a pirateriei maritime, în misiuni umanitare, dar şi în cadrul operaţiei de blocadă navală cum a fost cea din Libia, unde peste 230 de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi gradaţi profesionişti au executat controale asupra navelor suspecte care ar fi putut transporta, de exemplu, armament şi echipamente militare către Libia.

            “Avem forţe care sunt puse la dispoziţie în vederea participării la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, acţionând sub standardul Alianţei Nord-Atlantice sau al Uniunii Europene, pe timp de pace acolo unde interesele României trebuie să fie reprezentate, dar şi în diferite zone fierbinţi ale globului. Un caz concret este operaţia 'Unified Protector' din Libia, desfăşurată în anul 2011, unde România a fost reprezentată de fregata Regele Ferdinand. Forţele Navale Române au fost notificate privind contribuţia României la efortul Alianţei pentru restabilirea ordinii şi securităţii în Libia, iar în 30 de zile de la notificare, nava a fost prezentă în teatrul de operaţii din nordul Africii. În principal, Forţele Navale române pregătesc şi trimit în teatrele de operaţii sau în misiuni şi exerciţii în Marea Neagră, Mediterană, Golful Aden şi vestul Oceanului Indian fregatele Regele Ferdinand, Regina Maria şi Mărăşeşti. Navele sunt apropiate ca vârstă, dar oarecum diferite. Ele desfăşoară aceleaşi tipuri de misiuni, au echipaje bine instruite, pregătite şi evaluate la standarde NATO”, a spus comandorul Marian Săvulescu, şef Secţie Instrucţie Forţe Luptătoare la Serviciul Instrucţie din cadrul Statului Major al Forţelor Navale.

            Pentru un marinar aflat la bordul unei nave militare, o zi pe mare înseamnă mai întâi de toate ordine şi disciplină. Indiferent că vorbim despre comandant sau bucătar, oricine face parte dintr-un echipaj trebuie să respecte nişte reguli la bordul navei. La momentul primirii unei misiuni, fiecare ştie ce are de făcut, pe ore şi zile, altfel ar fi un haos, susţine comandantul Marian Săvulescu.

            “De la comandant la ofiţerul de cart, de la radiotelegrafist la operatorul radarului, de la motorist la bucătar, fiecare om acţionează într-un sistem unitar, de ordine, legi, regulamente, proceduri pe care le pune în aplicare. Fiecare persoană are locul şi rolul său la bordul navei. De asemenea, este foarte important ca pe navă să fie curăţenie, să avem toate materialele la post, să avem parâme bune astfel încât să executăm manevrele în siguranţă. Dacă vorbim despre structurile de la bordul navei, nu aş putea face o ierarhizare a importanţei acestora, ele împreună alcătuind marea 'familie', echipajul navei. Navigatorii conduc nava pe drumul ordonat şi execută manevrele de acostare, plecare de la cheu şi ancorare. Electromecanicii asigură, odată cu plecarea navei de cheu, energia şi propulsia acesteia. Bucătari sunt responsabili pentru prepararea celor trei mese care se servesc într-o zi, în cazul fregatelor, de exemplu, pregătesc masa celor 240 de marinari. Toţi aceştia nu pot lucra independenţi, trebuie să aibă o comandă unitară asigurată prin Serviciul Operaţii, unde găsim specialităţi militare diferite, cu misiuni specifice. O secţiune se ocupă de comunicaţiile navei, una de supravegherea luptei, alta pregăteşte tunul, racheta sau torpila, în funcţie de specificul navei şi de misiunea care trebuie îndeplinită. De asemenea, o altă secţiune pregăteşte mijloacele de contracarare, de apărare ale navei împotriva diverselor pericole”, a afirmat Marian Săvulescu.

            În perioada de preaderare, marinarii români se antrenau cu cei din ţările vecine dar şi cu cei din NATO. Încă de la început, un partener de încredere au fost Statele Unite ale Americii.

            Principala preocupare a militarilor din cadrul Forţelor Navale Române era aceea de a se alinia la standardele ţărilor NATO atât din punct de vedere tehnologic cât şi în ceea ce priveşte comunicarea.

            “În 1994, la semnarea Parteneriatului pentru Pace între NATO şi România, majoritatea navelor aveau tehnică de comunicaţii de provenienţă estică, din Uniunea Sovietică, folosind frecvenţe diferite. Au fost identificate soluţii pentru a putea comunica pe canalele de legătură şi apoi, folosind limba internaţională, să ne putem înţelege cu echipaje din alte ţări, urmând să aplicăm ulterior procedurile din documentele NATO. În cadrul exerciţiilor în comun, fiecare parte arăta cum execută o procedură, cum face un anume exerciţiu, de exemplu, căutarea-salvarea pe mare, evacuarea unui rănit la bordul navei, cu nava sau cu navă şi elicopter pentru cine avea la timpul respectiv această capabilitate. Făceam aceste exerciţii şi pe o navă şi pe cealaltă, cu schimb de personal pentru o mai bună comunicare şi înţelegere a procedurilor. Partenerii noştri din Programul Parteneriatului pentru Pace aveau de atunci nave de tip distrugător sau fregate, ceea ce avem noi astăzi”, a precizat Marian Săvulescu.

            Prima participare a Forţelor Navale Române la o operaţie maritimă, după intrarea României în NATO, a fost la Operaţia 'Active Endeavour', care s-a desfăşurat în Marea Mediterană, în anul 2005. A fost o misiune pe care fregata Regele Ferdinand a efectuat-o timp de 90 de zile. De atunci, România participă an de an cu fregatele Regele Ferdinand şi Regina Maria în această misiune.

            “Anul trecut, la operaţia 'Active Endeavour', am avut o premieră pentru acest gen de misiune. La bordul fregatei Regina Maria am avut îmbarcat elicopterul IAR 330 Puma Naval care poate să execute misiuni de căutare – salvare pe mare. Elicopterul este 'ochiul' comandantului dincolo de vizibilitatea mijloacelor tehnice. Cu ajutorul lui se măreşte distanţa de descoperire, se identifică obiectivele, navele-ţintă, şi are posibilitatea de a contracara anumite mijloace de acţiune ostile cum ar fi ambarcaţiunile rapide care ar putea să pună nava în pericol. De asemenea, transmite informaţii şi prelucrează date la distanţă mare, 140-150 km de navă. El poate fi folosit nu numai pentru misiuni de luptă ci şi la pace. Elicopterul Puma Naval are troliu la bordul navei, are coş şi targă astfel încât putem să intervenim la un incident produs pe o navă în raza noastră de acţiune sau putem să salvăm oameni căzuţi în apă pentru că fregata are şi scafandrii salvatori”, a spus şeful Secţiei Instrucţie Forţe Luptătoare.

            Una dintre cele mai importante misiuni ale Forţelor Navale Române în cadrul NATO a fost prezenţa fregatei Regele Ferdinand, în anul 2011, în teatrul de operaţii din Libia precum şi salvarea unor refugiaţi libieni.

            “Criza libiană a înregistrat intervenţia unor puteri maritime, vorbesc de SUA, Franţa, Italia. Ulterior, Europa a vrut să fie mult mai implicată în această zonă şi a decis că NATO trebuie să acţioneze în Libia, în anul 2011. Odată cu lansarea ordinului de către preşedinte, în urma unei reuniuni cu liderii europeni, Regele Ferdinand, navă pusă la dispoziţia NATO şi UE pentru misiuni în afara teritoriului, a avut un termen de 30 de zile să fie prezentă în teatrul de operaţii. Acolo unde acţiona fregata românească erau prezente mai multe forţe: patru - cinci submarine care executau supravegherea coastei şi grupuri de până la 18 nave care executau misiuni de supraveghere şi inspecţia navelor”, a subliniat comandorul Săvulescu.

            Orice navă care intra sau ieşea din Libia era atent verificată de militarii Forţelor Navale Române şi partenerii de coaliţie.

            “Una din rezoluţiile Consiliului de Securitate impunea embargou împotriva Libiei astfel că orice navă care intra şi ieşea putea trece numai pe un anume coridor şi era supusă inspecţiei.  Forţele Navale au trimis fregata Regele Ferdinand în zona de acţiune pentru trei luni de zile. Patrulările în raioane erau astfel planificate încât să se acopere o zonă cât mai mare, misiunile de patrulare având o durată de 18 până la 21 de zile. În perioada de participare a fregatei Regele Ferdinand la operaţia 'Unified Protector', au fost executate 24 de acţiuni de inspecţie a unor nave care intrau sau ieşeau din Libia, opt aprovizionări pe mare cu combustibil şi cele necesare traiului la bordul navei”, a precizat Săvulescu.

            În timpul misiunii din Libia, marinarii români au salvat 150 refugiaţi, femei şi copii, care se aflau într-o ambarcaţiune ce se defectase.

                                      

sursa: MApN

            “Un avion de patrulare a identificat o ambarcaţiune care era în derivă şi a transmis aceste date către Centrul de comandă. Fiind aproape în zona respectivă, Regele Ferdinand a primit sarcina să identifice ţinta. A fost găsită ambarcaţiunea în derivă, care avea defecţiuni tehnice la motor şi nu mai avea combustibil. S-a acordat ajutor medical, tehnic, s-au dat alimente, apă şi mâncare celor 150 de refugiaţi. Ulterior, după ce ambarcaţiunea a fost pusă în funcţiune, fregata Regele Ferdinand a însoţit-o până la următorul raion de unde au fost preluaţi de o navă italiană pentru a fi condusă pe insula Lampedusa, unde erau concentraţi majoritatea refugiaţilor din Africa de Nord”, a subliniat şeful Secţiei Instrucţie Forţe Luptătoare.

            Un alt gen de misiune care pare desprinsă din cărţile lui Jules Verne este prinderea piraţilor.

            Prima misiune a avut loc în anul 2012, în cadrul operaţiunii “ATALANTA” desfăşurată sub comanda Uniunii Europene.

            Echipajul fregatei Regele Ferdinand a reuşit capturarea unei ambarcaţiuni la bordul cărora se aflau nouă persoane suspectate de acte de piraterie.

            Ambarcaţiunea rapidă, descoperită cu ajutorul unui avion de patrulare care executa misiuni de cercetare aeriană, a fost localizată la o distanţă de 420 de mile marine est de Mogadiscio, capitala Somaliei.

            “Acest lucru se întâmpla în partea vestică a Oceanului Indian, la 420 de mile de coastă. Nava Regele Ferdinand era la aproximativ 250 de mile faţă de ambarcaţiunea respectivă. S-a informat comandantul local care a dat sarcină la două nave, Regele Ferdinand şi o fregată turcească, să execute căutarea, cercetarea şi descoperirea ţintei. Regele Ferdinand a ridicat în aer elicopterul pe care îl are în dotare. Binomul acesta, navă – elicopter, a funcţionat foarte bine. Informaţiile au curs apoi şi de la avionul care executa cercetarea respectivă (n.r – iniţial avionul suedez, apoi cel luxemburghez) şi în mai puţin de zece ore, acea ambarcaţiune a fost localizată. S-au coborât bărcile de asalt, au fost reţinute şi luate la bordul navei nouă persoane, s-au făcut percheziţii şi au fost clasificate ca posibili suspecţi de desfăşurare a acţiunilor de piraterie. Acea ambarcaţiune rapidă, schiff-ul, a fost distrusă, scufundată, ca să nu mai poată fi folosită. Pe baza ordinului comandantului grupului naval european, cei nouă suspecţi au fost debarcaţi la mal cu ajutorul unei ambarcaţiuni puse la dispoziţie de comandantul operaţiei 'ATALANTA'”, a spus Săvulescu.

            Misiunile cu piraţi implică şi anumite riscuri, având în vedere că aceştia formează nişte grupări criminale care profită de faptul că anumite nave din ţările europene efectuează un pescuit intensiv în zonă şi le capturează, iar apoi le folosesc în interes propriu.

            “În acest fel le creştea şi autonomia şi raza de acţiune, iar la bordul navelor capturate puteau sta timp îndelungat. Tot acolo îşi puneau şi ambarcaţiunile lor, schiff-urile. Printre persoanele capturate în perioada 2005-2012 s-au aflat şi cetăţeni români. În urma eforturilor depuse de Comandamentul Operaţiei 'ATALANTA' şi grupurile navale aflate în operaţiile antipiraterie în anul 2008, şi ca urma a negocierilor, românii au fost eliberaţi”, a explicat comandorul Marian Săvulescu.

            În funcţie de misiune, ofiţerii de la Marină colaborează şi cu alte instituţii ale statului cum ar fi Serviciul Român de Informaţii. Prin intermediul unor protocoale, marinarii se angajează să-i pregătească pe cei din SRI în domeniul scafandreriei.

            “Suntem conectaţi în acest sistem de schimb de informaţii şi avem elemente în cadrul comandamentelor – ofiţeri de informaţii – care se ocupă de aceste aspecte. Sunt protocoale care se semnează periodic. Aceste protocoale bilaterale semnate între Forţele Navale şi celelalte structuri din Sistemul de Siguranţă Naţională presupun elemente de pregătire comună, antrenamente, schimburi de experienţă. Toate aceste elemente sunt avizate de Statul Major General”, a precizat Săvulescu.

            Marina militară conlucrează şi cu celelalte categorii de forţe ale Armatei. De pildă, cu ajutorul navei Albatros au fost aduse în ţară echipamentele soldaţilor care şi-au încheiat misiunea în Irak, în anul 2011.

            “Forţele Navale deţin nava Albatros folosită pentru transportul strategic. Cu ea s-a executat evacuarea de tehnică şi echipamente militare din Irak la momentul în care misiunea s-a sfârşit. Se pot transporta blindate şi echipamente militare”, a precizat Săvulescu.

            În aproximativ 27 de ani de când lucrează în cadrul Forţelor Navale, comandorul Marian Săvulescu a stat mai mult pe mare decât pe uscat. El îşi aminteşte că au fost ani când aproape  jumătate din timp era plecat, departe de familie şi cei dragi.

            “În anul 2007 am avut 118 zile efectiv pe mare, iar în 2008 – 114 zile. Avem avantajul că noi, ca echipaj suntem toţi într-un singur loc care ne este casă şi loc de muncă. Îmi aduc aminte de perioada pe care am petrecut-o împreună cu echipajul în Marea Britanie, unde am efectuat cinci luni şi jumătate de pregătire în vederea preluării primei fregate, Regele Ferdinand. A fost în anul 2004, începând din vară până în decembrie. A fost o perioadă grea, 203 oameni din 7 garnizoane şi 14 unităţi militare, adunaţi sub o singură comandă. A fost cea mai lungă perioadă pe care am stat-o departe de casă”, povesteşte comandorul.

            Astăzi, în Marină, sunt aproximativ 8.000 de angajaţi: ofiţeri, maiştri militari, personal civil, dar şi gradaţi profesionişti. O parte dintre ei lucrează pe nave, alţii sunt la bazele de aprovizionare sau predau la Academia Navală, Şcoala de Maiştri, Şcoala de Aplicaţie sau în alte instituţii unicat cum este Centrul de Scafandri, Batalionul de Infanterie Marină sau Direcţia Hidrografică.

                                                                                               autor: Andreea Dăscălescu

CERŞESC UŞOR, CERŞESC CU SPOR!!!

     
        Cerşetorii sunt o parte integrantă a poporului nostru. Aproape că ne stau în coastă. Au devenit un simbol mioritc, transmis din moşi-strămoşi, genetic şi mai apoi prin viu grai, căci vorba lor "dulce" mult aduce peste graniţele româneşti.
        S-au înmulţit ca ciupercile după ploaie şi sunt hotărâţi să ne facă de râs, dar nici asta nu mai contează pentru că cine râde la urmă, râde mai bine.
        Cu buzunarele doldora de bani, ne lovesc cu barda în adâncul emoţional, caută să ne frângă inimile, în timp ce noi ne frângem gâturile.
         Şi nu contenesc să ne ofere "o mână întinsă" şi o emoţie care unora le umple ochii de lacrimi şi le provoacă o stare bolnavă de "sensibilitate paranoică", adâncită uneori de copilul din braţele lor, şi el parcă ieşit din fabrica "menajeriei de sticlă".
         Peste tot în lume, spirirtul cerşetoresc ne poartă încet, dar sigur, spre pieire. Ne loveşte în demnitate, ne caută prin buzunare, ne stoarce sistemul nervos şi ne-aşează undeva la coada Europei, poate chiar pe fundul oceanului.
        Când am studiat fenomenul cerşetoriei, m-am lovit de imagini pe care altădată le transformam în vorbe goale, palavre, baliverne şi le aprobam ca atare, fără dovezi concrete. Nu aveam certitudinea că există cerşetori care se prefac la modul cel mai hidos, nu credeam că ei sunt, de fapt, putrezi de bogaţi şi nu ştiam că toţi aceşti "milogi închipuiţi" sunt rezultatele crimei organizate la cel mai înalt nivel.
      Am vrut să cercetez toate ipotezele şi să le confirm, odată pentru totdeauna.
      Am intrat în lumea lor murdară şi scârboasă.
     Aşa am ajuns să discut cu unul dintre cerşetorii de marcă ai Capitalei care-şi făcea veacul pe la Piaţa Unirii şi câştiga bani invocând talentul cântatului la nai.
     Atunci am aflat că fiecare cerşetor cu ştaif are câte un "consilier de imagine". Niciunul nu face un pas fără acordul "tutorelui", un domn cu "prestanţă" în cazier şi nu numai.
     Şi pentru că-n orice împrejurare, handicapul este elementul cerşetoresc de bază, am ţinut să mă conving personal de acest lucru şi l-am rugat pe individul "00... kk" să-mi arate piciorul "bolnav", aparent inexistent de la genunchi în jos. Şi-a dat uşor proteza la o parte, ca şi cum l-ar fi durut, şi mi-a sugerat cu o ipocrizie demnă de cartea recordurilor, să-i văd adidasul care-i acoperea laba piciorului..
    Atât am vrut să ştiu. Apoi am auzit din nou sunetul de nai şi povestea se deschidea pentru restul lumii.

CHINEZUL, SUSPECT DE OMOR, A MAI RĂMAS ÎN ROMÂNIA PENTRU O LABĂ

              
             Puţin trecut de ora 7 seara. Agitaţie mare în aeroportul Otopeni. Nu, nu e alarmă cu bombă. E o labă!
              Un cetăţean chinez care avea avion spre Roma la ora 16.45, a fost oprit imediat după controlul bagajelor de cală. Cauza? O labă de urs, nedescoperită la acea vreme, le-a sărit în ochi băieţilor de la SRI. Imaginea de pe un computer avea să spargă, în scurt timp, gura tâgului, şi să creeze controverse în jurul lăbii.
            Imediat, securiştii au pus pe jar autorităţile, în speranţa ca au dat lovitura secolului, reuşind să pună mâna pe cel mai mare criminal care a călcat hotarele României postdecembriste. Când colo... se pregătea să iasă ...o labă! Dar cum şi laba tot de om este făcută, să plecăm de la prezumţia de nevinovăţie. Căci "omul este măsura tutror lucurilor", cum spunea Protagoras. Deci laba e a omului.
            Iată confirmarea venită din partea anchetatorilor: "controlul bagajelor de cală ale unui pasager de sex masculin a dus la descoperirea unei părţi a membrului inferior al unei persoane".
           Filme de groază s-au derulat în capul procurorilor şi poliţiştilor care-şi imaginau că au de-a face cu un măcel în toată regula, o operaţiune impecabilă care n-a lăsat nicio urmă. Noroc că a fost o labă!
          Târziu am aflat că piciorul de om din bagajul chinezului nu avea de-a face cu nicio tranşare cu toporişca, nici cu oase băgate la oală... din care părea să fi scăpat nefiartă doar o labă... nici cu o reglare de conturi de pe urma căreia smardoiul s-ar fi ales cu laba luată pe post de trofeu cu dedicaţie pentru prieteni.
         După câteva ore de suspans şi groază mai ceva ca-n "Hannibal", am aflat de la autorităţi că laba este congelată, fără unghii şi cu "urme de acoperire cu grăsime soporificată". Tot e bine. Măcar n-avea unghii. Deci sigur "minotaurul" era mort, însă jumătăţile care-i defineau provenienţa rămâneau încă neştiute,  neavând "alte precizări legate de felul animalului". Ca să fie clar.
           OLSC (Obiectul Lăbos în Stare de Congelare) a trecut prin tot felul de procese de identificare pe la Institutul de Medicină Legală. Laba a fost sucită pe toate părţile, au luat-o în mână, au învârtit-o, au cântărit-o din priviri şi iată rezultatul: "fragmentul este de natură animală". În sfârşit! 
    Răspunsul care a lămurit întreaga poveste "animalieră" a venit de la Ambasada Chinei care a confirmat că suspectul, domnul LIU, în vârstă de 50 de ani, locuieşte în Italia, la Roma, şi fusese în vizită la nişte prieteni din România de unde a cumpărat O LABĂ DE URS de la un restaurant vânătoresc din Capitală. De ce trebuia să se ducă domnul LIU cu laba la Roma, n-am înţeles nici până azi. Până la urmă, fiecare cu fetişurile lui!
      Victorie pentru chinezul LIU, care a fost eliberat după 13 ore de audieri pentru o labă!
      

POPORUL FACE ŞI DESFACE

În prima zi, poporul s-a făcut una cu pământul!


Vineri 13 a fost ziua norocoasă pentru Raed Arafat. Oamenii care au protestat în Piaţa Universităţii din Capitală afişau pancarte şi scandau lozinci pro Arafat. Şi pentru că supărarea era mare, a mai venit din când în când şi Smurd-ul. Aplauze, vă rog!

                                          sursa: piticu.ro

A II- zi i-au trecut apele!


În ziua a doua de proteste, oamenii s-au incins mai ceva ca la cuptorul cu lemne. Fiecare îşi susţinea cu tărie cauza. Unul striga "jos taxa auto", altul vroia să moară Băsescu, Boc, Udea şi Oprescu. Toţi deodată ca să  nu facă profit la pompe funebre. Ceva mai târziu, jandarmii au început să chierţăne de furie că protestatarii blocaseră şoseaua din zona Universităţii, în loc să ocolească prin pădure, pe la Băneasa. Cordoanele de orgne se loveau de cordoanele ombilicale ale protestatarilor.

                                                                       AŞA DA

             

                                                                        AŞA NU

                                                   

A III-a zi, oamenii au făcut cunoştinţă cu uscatul. Unii au fost foarte aproape de locul cu verdeaţă.


În a treia zi de proteste, Arafat a sărit în aer. Oamenii au aruncat cu sticle indendiare pe unde au apucat. În capul jurnaliştilor sau peste jandarmi. Nimic nu mai avea legătură cu sănătatea. Toţi deveniseră bolnavi mintal, unii scăpaţi recent de la tratament. Gazele lacrimogene ale oamenilor cu caşchetă n-au făcut decât să bage dracii în ei mai tare.

                                           sursa: mediafax              


A IV-a zi, toţi s-au înjurat de soar'lii mă-sii sub clar de lună.


Alo, 112? "Grav Error" în Piaţa Universităţii! Zampano rupe lanţul! Ultraşii nu se mulţumesc să asiste la spectacol.
Champions League s-a mutat la kilometrul 0. Jandarmii au sărit din tribune şi au  vrut să-i omoare pe jucătorii care au ratat de la 11 metri. Fugăreala a continuat sub ochii protestatarilor care au uitat de ce-au venit la miting. Unii dintre ei şi-au adus aminte mai târziu, după ce au primit nişte îngrijiri medicale în urma contactului cu pavelele lui Oprescu.

   La război înapoi, la gunoaie dă-i bătaie! Aceasta a fost lozinca gunoierilor, care şi-au intrat în mână imediat cum s-a declanşaut haosul.

                                            sursa: România TV


În a V-a zi, fiarele au mişcat de câteva ori din pulane şi oamenii s-au transformat în statuia Libertăţii


Iar Băsescu a zis: "Aşezaţi-vă la locurile voastre!". Şi Arafat a venit.


În sfârşit o zi cu linişte şi pace. Numele, funcţia, structura ADN, rezultatele urinei şi mărimea pupilei, toate au fost verificate minuţios de jandarmi. Ultraşi, neultraşi, cu toţii au fost filmaţi ca la Big Brother. Nimeni n-a mai mişcat în front. Cordoanele de organe s-au dezlănţuit pe la gurile de metrou sau orice gură care n-avea acoperire.

                                           sursa: România TV


A VI- a zi a făcut Dumnezeu omul. Şi omul acesta avea o singură dorinţă: legalizarea marijuanei!

                                           sursa: România TV


A VII-a zi, Dumnezeu a vrut să se odihnească, dar au venit USL-iştii.


Le-a pregătit o cafea, le-a dat un fursec şi oamenii au prins curaj. L-au întrebat pe Dumnezeu: Doamne, când vom trăi şi noi mai bine, în ţara noastră, România?
Şi Dumnezeu le-a răspuns: Nu în mandatul meu!

Moș Crăciun i-a băgat în mormânt!

               
                Moș Crăciun e criminal, la propriu. Un bărbat dintr-un orășel din Texas și-a împușcat cu sânge rece familia chiar în ziua de Crăciun. Asasinul deghizat în Moș a pus la cale un plan ”feeric”, demn de magia sărbătorilor de iarnă... de pe planeta ”celor care nu cuvântă”. Bărbatul nu a stat prea mult pe gânduri și le-a dăriuit celor din familie câte un glonte în cap. Așa... ca de Crăciun. Taman când oamenii erau fericiți desfăcând cadourile primite sub brad, moartea le-a sunat la ușă. ”HO HO HO... Marry Christmas” s-a transformat în doar câteva secunde în ”HO HO HO... Dumnezeu să-i ierte!”. Bărbatul, care făcea pe Moș Crăciun cu atâta grație, a dat buzna în casă, peste cei din familie, și i-a împușcat pe toți. Potrivit site-ului Gândul.info, polițiștii texani au afirmat că nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva în orașul lor. "A fost o sărbătoare de Crăciun obişnuită, cu un brad împodobit, iar cadourile tocmai fuseseră deschise atunci când a avut loc incidentul", a declarat, pentru AFP, sergentul Robert Eberling din cadrul Poliţiei din Grapevine.
              Șase persoane au fost omorâte în propria casă. Crminalul cu chip de Moș a sunat imediat la poliție, probabil să le dea de veste oamenilor legii că au ”de lucru” și în ziua de Crăciun. Nu a avut curaj să rostească niicun cuvânt. Crminalul a amuțit la celălalt capăt al firului, suficient cât să-i pună pe jar pe polițiști. La fața locului a fost descoperiță tragedia. Și pentru Moș Crăciun a fost ulima sărbătoare din acest an. Pentru că a ales să se împuște, dând dovadă de ”solidaritate” și ”devotament” față de ceilalți membrii ai familiei.
              De Crăciun, șapte trupuri neînsuflețite zăceau într-o baltă de sânge în orașul Grapevine din Texas.

                                                    By Andreea Dăscălescu

5 LUCRURI PE CARE LE POŢI FACE CÂND AŞTEPŢI LA SEMAFOR

            Semaforul este o poveste care a început în secolul al XIII-lea şi continuă şi astăzi. Primul obiect care aducea cu un semafor şi era folosit ca atare era format din două lămpi de gaz care aveau o sticlă roşie şi una verde. Unde credeţi că a s-a întâmplatr asta? Ei bine, în Londra. Că doar Anglia a fost ţara unde s-a declanşat revoluţia industrială. Şi pentru că englezii au ţinut să fie cu un pas în faţă, s-au gândit să inveteze şi semaforul. Astăzi este nelipsit în ţările unde mersul pe stradă se face cu ajutorul maşinii şi nu al... cămilelor. Deşi, uneori, când semafoarele nu funcţionează, ţi-ai dori să mergi prin deşert... fie şi cu pisica în zgardă.

           Şi dacă tot am aflat cum a aparut primul semafor improvizat, să amintim cum a intrat pe piaţă şi cel electric. Ei bine,obiectul tricolor confecţionat, de data aceasta, mult mai inteligent, a funcţionat mai întâi în Piaţa Potsdam din Berlin, în anul 1920. Germanilor li s-a părut bună ideea englezilor şi au dezvoltat-o. Doar că au adăugat, pe lăngă luminile roşu şi verde, şi pe cea galbenă. Păcat, ar spune mulţi dintre şoferii din ziua de astăzi, care sfidează la greu culoarea din mijloc şi aşa se aleg cu amărâtul de carnet luat.

           Semaforul a fost gândit cu un scop bine definit. Iar astăzi, el este esenţial. Doar că, de multe ori, obiectul care ar trebui să-ţi salveze viaţa, mai rău te bagă în belea. În România, rar vezi nişte semafoare care să fie coordonate. Există zone unde sunt chiar inutile. Nici nu apuci bine să traversezi prima porţiune din şosea că dai de un al doilea semafor care, evident, nu are tot culoarea verde. De ce să traversezi şi tu dintr-o bucată când ai putea să dormi în mijlocul străzii? Pe asta, probabil, s-au bazat şi autorităţile cînd au montat aceste semafoare. Aşa, doar-doar, oamenii vor ajunge cât mai obosiţi acasă, si astfel nu vor mai avea chef să vadă declaraţiile politice de la televizor. Iată încă un punct în plus pentru potilicienti. Desigur, este o inepţie. Însă este de neconceput cum poate exista în România atâta nepăsare. Tot vedem pe la televizor campanii cu titluri pompoase de genul: "Alege viaţa! Respectă regulie de circulaţie!". Păi le-aş respecta dacă aş avea de ce să ţin cont. În fine... subiectul este arhicunoscut de către orice pieton. Doar dacă ai mers pe stradă cu balonul sau ai făcut bungee jumping printre blocuri nu poţi înţelege afacerea cu semafoarele româneşti.

           Şi pentru că aşteptatul la marginea străzii a devenit un ritual, fiecare cetăţean şi-a dezvoltat o ocupaţie intelectuală care să-i distragă atenţia, pentru câteva minute, de la culoarea unică şi longevivă a semaforului. Ce pot face două mâini dibace când locomoţia este în stand by? Păi unul scoate telefonul din buzunar şi începe să joace ceva cu împuşcături ca să-l scoată din sărite pe colegul din "sala de aşteptare" de lângă trotuar. Altul, găseşte momentul potrivit să aprindă o ţigară pe care s-o pufăie între două culori. Şi pentru că devine deja enervant, omul îşi iese din fire şi aruncă ţigara, încă neterminată, pe pantoful vecinului de stradă. Iată cum se declanşează scandalul "semaforul". Au loc un shimb de replici dure, uneori se lasă şi cu nişte pumni în faţă, după care fiecare îşi continuă drumul. Dar constată că trebuie din nou să aştepte culoarea verde, căci p-aia dinainte au ratat-o din cauza bătăii. Şi aşa ajungem să cunoaştem alţi oameni şi alte apucături. O doamnă aparent cultă scoate o carte din geantă, carte pe care a cumpărat-o de la toneta din colţ, odată cu ziarul de zi cu zi. Se uită repede la cuprins şi o vâră rapid în poşetă. Căci pentru citit şi dormit pe rupte există metroul. În tot acest timp, o domnişoara cu o geacă până la buric îţi plezneşte în urechi nişte baloane din gumă şi, ca să te enerveze şi mai rău, creşte frecvenţa mestecatului de ciungă. Şi... când în sfârşit ţi-ai terminat de zis rugăciunea în gând, pentru ca Dumnezezeu să te binecuvinteze cu un verde la semafor, vine un idiot de şofer care se simte în al nouălea cer... pentru că el are intremitentă... şi-ţi pune roata la picioare. Evident, pe moment, îţi taie răsuflarea, dar eşti bucuros că nu a reuşit să dea peste tine. Îl înjuri printre buze, şi, pentru că şoferul la volan este cel puţin Dumnezeu pe Pământ, te injură şi el mai cu foc, fix pe sistemul... mortul e de vină. Imediat deschide geamul ca să fie sigur că toată strada îi aude vocea impozantă de cocalar cu 4x4. Cu un tupeu dezvoltat prin exerciţiu şi "executat" cu rigoare "printre blocurile gri", mârlanul te face tot pe tine tâmpit pentru că nu i-ai înţeles "uralele de bine". Căci el a încercat să-ţi explice... prin geam... că nu eşti în siguranţă în poziţia bipedă. Poate ar fi trebuit să-ţi cumperi un costum de azbeşt, dacă tot vrei să ieşi pe stradă. Nici nu ai apucat să faci mai mult de trei paşi spre celălalt capăt al străzii că deja trebuie să te întorci de unde ai plecat pentru că e din nou roşu.

           Şi uite aşa... odată la dus, încă o dată la întors şi ajungi acasă cu o singură dorinţă: ai vrea să fii daltonist. Oricum inteligenţa vizuală nu te ajută la nimic în România!