Pupă-l, mângâie-l şi bagă-l la-ncărcat!

         Microfoniada, al 7-lea simţ al omului, este pe cale de dispatiţie. Cine se simte în pericol, trebuie să apeleze de urgenţă la un zidar ca să-i acopere de îndată toate găurile. Există un risc foarte mare ca psihopatul fără simţul microfonului să vâre obiectul în primul abis al corpului uman. Şi nu poţi să acuzi pe nimeni de malpraxis, căci nu ştii care era, de fapt, gaura destinată senzaţiilor stereo. Aşa că îl laşi să încerce. La fel ca pe domnul din imagini.

         Microfonul poate salva omenirea de la dezastru, şoptind vorbe de duh care să-i ajute pe unii să-şi descopere originile rumegătoare. Acest obiect lungueţ şi cu fidelitate ridicată ar putea să le deschidă fiinţelor plutitoare apetitul pentru instituţia “pupatului în tot şi-n toate”, în timp ce altă categorie de “pipălşi” s-ar converti cât ai zice “2, 10, 2, 10, probă, probă” la credinţa absolută, dovedită prin sfeştania surround cu microfonul, pe sistemul 5.1. Iată dovada!

         Ultima categorie de oameni este reprezentată cu succes de “urechelniţe”. Ăştia au tendinţa de a duce la ureche tot ce nu încape în gură sau în mâini. De astfel de oameni trebuie să te fereşti pentru că aud tot. La ei, simţul auditiv are asigurare pe viaţă. Şi dacă se strică, scot rapid din buzunar altă pereche de urechi ca să nu piardă nimic din discursul care ar putea schimba universul. Iac-aşa!

Ce înseamnă să fii virgin! Pe înţelesul tuturor! :)

                                                     

                         What's Virgin Mean?

Little girl looks up and asks, “mommy, what’s virgin mean?

The mother turns and responds, “sorry darling.”

Little girl: What does virgin mean

Mother: ( sighs) Girls and boys, I mean grown ups bodies are different but they are made to fit together in a very clever way.  Like a jigsaw

Little Girl: Like the jigsaws grandpa does

Mother: Yes. I mean no no, you see, Daddy has a special thing and when mommy and daddy love each other a lot then daddy takes his special thing and puts it in mommy’s special place.

Little Girl: Winchester

Mother: No darling. A special place on mommy’s body and uh that makes mommy feel very happy. (note the mother is now stirring a bowl of something white and creamy) It makes daddy feel happy as well. And eventually after awhile, sometimes quite quickly Daddy gets so happy there’s a sort of woosh and all of daddy’s little seeds race out and rush to get to mommy’s egg. And that is called making love.  Anyway until you do it for the first time, you’re well a virgin.  I think that just about covers it.

Little girl: So what’s extra virgin mean?

Fură-mi zâmbetul, nenorocitule!

             Când ochiul iubeşte, zâmbim! Când mintea este luminată, zâmbim! Când trupul este descătuşat, zâmbim! Zâmbetul este precum Regina Nopţii. Înfloreşte departe de lumina zilei şi de ochii Lumii, dar tot mai aproape de oameni. Iar atunci când dispare, se transformă într-o Floare-de-Colţ. Întrebi din poartă-n poartă dacă cineva l-a văzut, dar nimeni nu ştie. Nimeni n-a ajuns la el. Până într-o zi, când ţi l-a smuls. Pur şi simplu, l-a furat. Un hoţ! Un nemernic! Şi ce poţi să-i faci unui hoţ de zâmbete? Să-l fugăreşti pe stradă şi să strigi: ”prindeţi-l pe nenorocit! M-a desfigurat!”? sau să aştepţi Poliţia să ia probe de la locul faptei? Sau… poate…te reclamă el pe tine la Protecţia Consumatorului pentru că a nimerit un zâmbet fals!

            Hoţul de zâmbete trebuie aşteptat... cu zâmbetul pe buze! Ca să nu aibă motive de nemulţumire. Să fie şi hoţul fericit măcar o dată. Are şi el dreptul să zâmbească. Nefericitul! Nici nu ştie pe ce-a pus mâna! Pentru că se ia. Un lucru furat lasă urme. Prostul! Nu ştie că nicio faptă rea nu rămâne nepedepsită. Mai devreme sau mai târziu, pedepseşte-l cu un zâmbet! Sigur, te va urî, te va urmări nopţi şi zile, dar nu te teme! Angajează-ţi un bodyguard! Poţi să-l plăteşti să zâmbească. Ce nu face omul pentru bani? Oricum, tu eşti mai câştigat. L-ai făcut şi p-ăsta… din zâmbete! Şi uite aşa, ca un bulgăre, zâmbetul se rostogoleşte şi ajunge la toată lumea. Devine un must have! De ce să nu lansezi un trend dacă se poate fără nicio investiţie? Dar ţine cont: nu scapi aşa uşor. Cineva te pune să girezi cu sufletul! Ai grijă să-i întorci datoria, altfel pierzi tot! :)

Uite steagu’, uite fata, uite cum se-nvârte roata!

             

          Ne-am şmecherit, ne-am dat dracu’, dar tot ne-a mai rămas ceva din 23 August, sărbătoarea lui Ceauşescu: micul şi berea. Căci unde nu e mic, e întristare şi suspin, iar fără bere, viaţa “e pustiu”.

         Dacă înainte de ’89, România sărbătorea cu fast întoarcerea armelor împotriva Germaniei fasciste, astăzi, puţini sunt cei care mai organizează adunări savuroase. Unul dintre ei este primarul Constanţei, Radu Mazăre, care celebrează în stil mioritico-exotic carnavalul de la Rio, pe plaja de la Mamaia. Probabil şi Ceauşescu s-a crezut mult timp Ştefan cel Mare, până a fost nevoit să ia elicopterul, fiind abandonat de maică-sa pe la porţi.

         Un alt amator al întrunirilor odioase poate fi considerat şi Gregorian Bivolaru (Guru) care, într-un final, şi-a dat seama că lumea e sătulă să şi-o fâlfâie fără rost şi a decis să-şi ia tălpăşiţa în ţări străine de unde ne sfidează…. cu jet! 

        Oricum, cei trecuţi de a doua tinereţe nu pot uita mulţimile care aclamau cu şapte guri: “Ura! Ura!”, cravatele roşii care, pozate din avion, făceau cât un 23 August mare şi hidos şi pe tovarăşu’ care se poziţiona strategic astfel încât să poată fi pupat pe toate părţile.

       Ţinând cont de aceste aspecte, e de înţeles de ce Mazăre vrea să aducă în centrul atenţiei femeile apetisante. Cândva trebuia să ne vină şi nouă rândul la dosuri arătoase.

       Iar dacă cineva devine nostalgic după acele vremuri constipate, ar putea să încerce un simplu exerciţiu de imaginaţie: să creadă că în loc să se uite la “Games of Thrones” sau la “Suleyman magnificul”, flutură steagul pe Stadionul Naţional, la 40 de grade. Prezenţa obligatorie!

       De aici au ajuns unii la concluzia că iarna nu-i ca vara şi au mutat sărbătoarea pe 1 Decembrie. Că doar micul şi berea intră şi la -10 grade, după o zi grea de muncă, mai ales când meseria e auto.

Şeful Forţelor Terestre, la 12 ani de Afganistan: La limita dintre viaţã şi moarte este nevie şi de puţin noroc

               Teatrul de operaţii din Afganistan a fost o adevărată lecţie de viaţă pentru militarii din Armata României care şi-au început misiunile pe tărâmul afgan încă din anul 2002, înainte ca România să intre în NATO. În mai bine de un deceniu de luptă în teatrul de operaţii, mulţi au fost răniţi în misiuni de patrulare, în timp ce alţii şi-au pierdut viaţa în urma unor explozii puternice cauzate de amplasarea unor dispozitive explozive improvizate de către talibani. Chiar şi cu preţul vieţii, soldaţii noştri şi-au dus misiunile până la capăt. Profesionalismul, dedicarea şi gândul că cei dragi îi aşteptau acasă le-a dat putere să meargă mai departe.

               La 12 ani de când primul batalion a fost dislocat în Kandahar, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, pe atunci comandantul Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab” de la Craiova, supranumiţi şi “Scorpionii Roşii”, îşi aminteşte cu lux de amănunte misiunea care a fost decisivă pentru intrarea României în NATO.

             “Pentru orice structură care intră pentru prima dată într-un teatru de operaţii, angajarea în executarea misiunilor se face gradual. Îmi aduc aminte că primele misiuni pentru care am început să ne pregătim au fost acelea de pază şi apărare perimetrală a bazei din Kandahar. Ulterior, la o perioadă foarte scurtă de timp au fost misiunile de escortare. Am dovedit că în noi se poate avea încredere, astfel încât comandantul bazei ne-a însărcinat să asigurăm escorta ministrului apărării canadian care tocmai venise să-şi vadă trupele înainte de extragerea din teatrul de operaţii. După plecarea forţelor canadiene, în acel moment, în baza din Kandahar erau doar două naţiuni: americanii care conduceau operaţiunea denumită atunci “Endurig Freedom” şi militarii români. Am fost împreună şi am desfăşurat misiuni pentru care, în perioada de pregătire, aproape că nici nu ne gândeam că putem să ajungem la un nivel de angajare atât de mare. După această misiune de escortare, am furnizat suficientă încredere americanilor astfel încât să extindem misiunile de patrulare şi securitate în afara perimetrului bazei Kandahar, ulterior angajând o serie întreagă de misiuni specifice în toată partea de sud a Kandaharului”, a afirmat generalul-maior Nicolae Ciucă, şeful Forţelor Terestre.

             Odată cu prima plecare a unui batalion în Afganistan, la 1 iulie 2002, militarii români şi comandantul lor au fost însoţiţi în teatrul de operaţii chiar de ministrul Apărării de la acea vreme, Ioan Mircea Paşcu. Îndemnul lui Paşcu a fost unul mobilizator: “Drumul României spre NATO trece prin Kandahar!”. Acestea au fost cuvintele pe care soldaţii le-au purtat în suflet şi în minte timp de şase luni de zile cât a durat prima misiune în Kandahar.

             “Ne-am dus acolo să ne facem datoria cu profesionalism aşa cum ştiam noi mai bine. Eu eram comandantul Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab” care avea o experienţă acumulată pe perioada de participare ca element component al rezervei strategice a SACOEUR, iniţial pentru teatru de operaţii din Bosnia-Herţegovina, ulterior şi pentru cele din Kosovo. Ca atare, am avut o perioadă de pregătire amplă cu responsabilităţi duale pentru ambele teatre şi ne- am pregătit astfel încât să fim în măsură să ne adaptăm oricărei situaţii”, a spus generalul Ciucă.

              Generalul Ciucă şi-a pregătit militarii pentru luptă cum a ştiut mai bine. Au exersat diferite tehnici, au pus în aplicare proceduri şi au efectuat cele mai dure antrenamente pentru ca nimic să nu-i ia prin surprindere în teatrul de operaţii, acolo unde urmau să lupte împotriva talibanilor. Şi totuşi, în Kandahar, militarii români au descoperit că există alte două elemente esenţiale pentru un luptător: intuiţia şi norocul, fără de care au înţeles că nu-şi puteau duce misiunea la bun sfârşit.

             “La limita dintre viaţă şi moarte, în afară de pregătire şi de dotarea tehnică este nevie şi de puţin noroc. Este foarte greu să descoperi un dispozitiv exploziv improvizat. Aş vrea să înţelegeţi chestiunea aceasta ca un binom între ceea ce înseamnă tehnica din dotare, flerul şi intuiţia individului”, a subliniat comandantul Forţelor Terestre.

              În urmă cu câteva luni, caporalul Adrian Ionuţ Văduva a fost numit "Eroul Zilei" de americani, după ce pe 22 februarie a descoperit un dispozitiv exploziv improvizat în zona adiacentă Aeroportului Kandahar. El a primit şi Emblema de Onoare a Armatei României, cu însemn de război, din partea ministrului Apărării, Mircea Duşa. Ca Adrian mai sunt şi alţi militari români care au fost apreciaţi de Aliaţi pentru curajul şi devotamentul lor.

             “Pericolul există la tot pasul. Chiar la începutul misiunii, unul dintre transportoarele amfibii blindate a trecut peste o mină care a explodat pe toată partea din faţă a transportorului. Am avut militari care au avut de suferit pentru că au fost răniţi. A fost vorba chiar despre comandantul de companie care se afla chiar pe primul transportor. Se pune problema şi de şocul rezultat în urma unui astfel de incident”, îşi aminteşte generalul Nicolae Ciucă.

              Misiunea din acel an a fost foarte importantă pentru România şi trebuia să fie una de succes. Şi aşa a fost pentru că la doar câteva luni de la intrarea în teatrul de operaţii, la Summitul de la Praga din noiembrie 2002, ţara noastră primea invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică. Scopul fusese îndeplinit, însă formarea militarilor români într-un teatru de război abia începuse.

                                                                                       sursa: MApN

              “Una dintre caracteristicile participării în astfel de misiuni pentru noi, militarii, este aceea de a identifica lecţii învăţate şi de a căpăta experienţe. Atunci era primul batalion angajat în acţiuni combat după Al Doilea Război Mondial. Celelalte misiuni pe care le executasem în afara teritoriului naţional au fost cu mandat ONU şi au fost de menţinere a păcii. În urma unor astfel de misiuni şi a unor lecţii învăţate, reies o serie întreagă de chestiuni care trebuie să fie îndreptate. În felul acesta, o parte din elementele de echipament sau de comunicaţii au fost efectiv raportate, s-au găsit soluţii, s-au schimbat, s-au modificat şi s-au adaptat conform nevoilor şi cerinţelor din teatru”, a completat generalul Ciucă.

              Începuturile în Afganistan nu au fost deloc uşoare. Militarii români nu au aveau echipamente adecvate, gradul de protecţie al vestelor antiglonţ şi al căştilor era mai mic decât astăzi, iar blindatele noastre făceau faţă cu greu atacurilor insurgenţilor.

             “La perioada introducerii în teatru, echipamentele noastre nu au fost tocmai adecvate mediului în care ne desfăşuram misiunea, motiv pentru care prezenţa domnului ministru Paşcu şi a şefului SMG la vremea respectivă, domnul general Popescu, (n.r – în teatrul de operaţii) s-a pliat perfect pe nevoile noastre. La foarte scurt timp după acea vizită, dacă nu mă înşel vizita a fost în iulie, în august aveam ţinută nouă pentru toate efectivele. Ulterior a crescut şi nivelul de protecţie al vestei antiglonţ şi al căştii. Forma lor a fost modificată astfel încât să permită deplasarea şi mişcarea normală a militarului, mai ales în cazul în care era rănit dar nu numai pentru că, în primul rând, trebuia să ne gândim cum îi facilităm acţiunea din teatrul de operaţii. Acum, pe perioada de final a misiunii, executăm orice ieşire din bază pe tehnică cu un înalt grad de protecţie la dispozitive explozive improvizate”, a afirmat şeful Statului Major al Forţelor Terestre.  

             Transportoarele amfibii blindate pe care soldaţii noştri efectuau misiunile la acea vreme erau de producţie românească, model 1977 şi 1979. Nu existau alte alternative în ceea ce priveşte dotarea aşa că
s-au obişnuit cu gândul că trebuie să lupte cât mai bine cu ce au la dispoziţie şi să-şi asume riscurile de rigoare pentru că un lucru era cert: militarii stăteau cu sabia lui Damocles deasupra capului. Oricând, putea avea loc o nenorocire în urma căreia Armata română ar fi putut să piardă oameni.

            “Primul incident care a avut loc în teatrul de operaţii a fost atunci când un transportor a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Blindatul a rezistat şi a asigurat suficientă protecţie astfel incât niciun membru al echipajului sa nu îşi piardă viaţa. Au fost răniţi, dar nu şi-au pierdut viaţa. Asta nu înseamnă că nivelul de protecţie al transportorului a fost cel mai bun sau a fost adecvat la incidentul respectiv", a spus generalul Ciucă. 

           Chiar şi într-o situaţie limită, atunci când unul dintre militari era grav rănit, camarazii lui nu şi-au pierdut cumpătul. Cu mult calm şi siguranţă de sine, s-au concentrat la ceea ce aveau de făcut în acele momente de cumpănă, scopul fiind acela de a-şi ajuta colegul. Înconjuraţi de flăcările care cuprindeau TAB-ul şi de praful lăsat în urmă de explozia puternică, militarii aveau nevoie de “sânge rece” pentru a salva viaţa unui rănit.

          “Am fost pregătiţi pentru astfel de incidente şi vreau să precizez că reacţia tuturor celor care executau acea misiune a fost excepţională. Toate chestiunile s-au încadrat în procedurile pe care le exersasem foarte bine şi astfel am reuşit să facem inclusiv extragerea de acolo, aducerea oamenilor în tabără, acordarea asistenţei medicale pentru toţi cei care au fost implicaţi într-un incident”, a afirmat Ciucă.

          Transportoarele blindate au reprezentat unul dintre punctele slabe ale operaţiunii din Afganistan.
          "Au fost echipamente care la vremea lor au fost bune pentru specificul misiunilor pe care noi ni le asumasem până la acel moment. Ulterior, pe măsură ce situaţia a evoluat şi în funcţie de procedurile şi tacticile întrebuinţate de către talibani în zona de acţiune, a fost nevoie să se schimbe şi dotarea tehnică. Tocmai de aceea s-a ajuns să executăm misiunile pe tehnică MRAP pe care ne-au asigurat-o partenerii americani”, a explicat şeful Forţelor Terestre.

           Înainte de a trece pe tehnica americanilor, Forţele Terestre Române au dislocat în teatrul de operaţii din Afganistan şi şapte transportoare Piranha IIIC, în perioada septembrie 2008 — mai 2011. Ele fusese achiziţionate începând cu anul 2007 de la firma elveţiană Mowag şi aveau ca scop principal folosirea în teatrele de operaţii. Din păcate, blindatele s-au dovedit a fi ineficiente, iar costurile pentru întreţinerea lor erau destul de ridicate.

           “De fiecare data când există o replică la o acţiune a adversarului, el va căuta soluţii astfel încât să anihileze măsura care s-a întreprins. Dacă ei au constatat că o încărcătură explozivă de 50 de kg nu poate să afecteze foarte tare viaţa echipajului dintr-un MRAP, cu certitudine că au găsit soluţia să mărească cantitatea de trotil ca să eficientizeze efectul exploziei. Este destul de greu să ţii pasul cu provocările din teatrul de operaţii. Trebuie înţeles că atunci când a fost făcută solicitarea pentru transportorul Piranha, ea corespundea nevoilor momentului în care au fost identificate. Ulterior, pe măsură ce nivelul de protecţie al transportorului a crescut, s-a modificat şi procedura de acţiune a insurgenţilor. În felul acesta, există un joc de urmărire reciprocă între beligeranţi. Orice tehnică de luptă costă mult. Întreţinerea ei costă mult pentru că discutăm de echipamente moderne, de echipamente de o tehnologie ridicată. Nu numai Piranhia costă mult”, a completat Şeful SMFT.

            În toţi aceşti ani, americanii ne-au sprijinit cu logistică, dar au asigurat şi alte elemente necesare traiului militarilor care îndeplinesc misiuni în Afganistan cum ar fi cazarea şi mâncarea. “Era naţiunea-cadru care îşi asumase responsabilitatea acestui demers”, a spus Ciucă.

            Misiunile din Afganistan sunt complexe, dar nu există operaţiuni desfăşurate în secret, susţine şeful Forţelor Terestre, care afirmă că există elemente de securitate specifice fiecărei misiuni, dar ele ţin de “reţeta succesului”.

          “Tot pachetul de forţe pe care Armata Română îl întrebuinţează în Afganistan a fost prezentat şi s-au dat informaţii despre toate elementele noastre pe care le-am întrebuinţat în teatrul de operaţii din Afganistan. Există elementele de securitate specifice fiecărei misiuni. Sigur, niciunul dintre noi nu poate să spună ceea ce face acolo pentru că ar însemna să devoalăm tot ceea ce ţine de succesul unei misiuni. Dar faptul că suntem în misiune, că acolo îndeplinim gama întreagă de acţiuni specifice, nu este niciun secret. Se ştie şi despre Forţele Speciale care acţionează în Afganistan, şi despre batalioanele de infanterie, şi despre elemente de sprijin naţional, se ştie şi despre detaşamentele de informaţii militare. Sunt pachete de forţe care puse împreună duc la îndeplinirea cu succes a misiunii”, a completat comandantul.

           Chiar dacă ştiau că-şi pun viaţa în pericol, unii dintre militarii români au ales să meargă şi a 5-a oară în Afganistan pentru îndeplinirea misiunilor. Chiar şi femeile din Armata României au luptat cot la cot cu bărbaţii.

          “Au beneficiat de această oportunitate, să probeze ceea ce au învăţat în instituţiile de învăţământ, să aplice ceea ce au însuşit în poligoanele de instructive, real, într-un teatru de război. Toate batalioanele de infanterie şi de vânători de munte din Forţele Terestre au fost angajate în astfel de misiuni. Există militari care au la active cel puţin 2 -3 misiuni sau chiar mai mult. Există militari care probabil au depăşit şi cinci tururi de misiuni. Avem şi partea feminină care a fost în Afganistan. Încă de la început am avut femei militari în teatrul de operaţii, ceea ce a adus un plus de deschidere pentru disponibilitatea armatei române de a fi membru în Alianţa Nord-Atlantică”, a spus generalul Nicoale Ciucă.

            Miza NATO în Afganistan o reprezintă lupta împotriva insurgenţilor care vroiau să pună stăpânire pe întreg teritoriu. Pentru a-i învinge pe talibani, militarii români şi cei americani le-au studiat atent comportamentul şi fizionomia.

            “Arată ca orice fel de localnic. Aici este una dintre marile probleme pentru că sunt oameni ai locului. Nu diferă din punct de vedre al fizionomiei cu nimic. De altfel, toate incidentele care s-au produs pe suicid în baze sau în apropierea bazelor s-au produs tocmai din cauza faptului că se confundă foarte uşor în rândul populaţiei locale. Ei sunt din rândul populaţiei locale. De multe ori, un om al locului, pentru că aparţine locului respective, poate să aibă şi iniţiative”, a afirmat şeful SMFT.

             Monitorizându-i de aproape pe talibani, soldaţii şi-au asumat şi anumite riscuri. Atunci când mergeau cu hrană la localnici, exista pericolul ca insurgenţii să fie infiltraţi printre ei pentru că scopul lor era acela de a urmări traseul armatelor pentru a le îngreuna misiunile. După 10 ani de când NATO a decis să trimită trupe în Afganistan, armata afgană a preluat controlul asupra teritoriului. În mare parte, militarii români s-au întors acasă. Armata noastră a mai păstrat în teatru câţiva ofiţeri de instrucţie care vor acorda sprijin afganilor.

            “A fost o misiune în care Armata României a dat proba de profesionalism. Am demonstrat că România nu este doar un consumator de securitate ci şi un provider de securitate, am demonstrat că militarii români nu sunt cu nimic mai prejos decât partenerii şi aliaţii noştri cu care am acţionat în teatrul de operaţii. Apreciez ca fiind o experienţă excepţională pentru tot ceea ce a însemnat pregătirea de la nivelul soldatului până la nivelul generalului. De asemenea, apreciez că a oferit cadrul pregătirii unei generaţii de lideri tineri care, cu certitudine, vor fi cu mult mai buni decât am fost noi” , a spus şeful Statului Major al Forţelor Terestre.

            Prezenţa militarilor români şi americani în teatru i-a ajutat pe afgani să-şi definească armata şi să înveţe cum să lupte împotriva inamicilor.

          “La momentul la care ne-am dus în Afganistan, nu prea puteam să discutăm despre armată. Erau nişte formaţiuni militare care fuseseră organizate şi luptase împotriva forţelor talibane”, a precizat generalul Ciucă.

            În anul 2002, misiunea din Afganistan a fost deschisă de “Scorpionii Roşii” şi a fost încheiată în urmă cu o lună de “Scorpionii Negri”. Militarii Batalionului 20 Infanterie Dolj - "Scorpionii Negri" au plecat în teatrul de operaţii la începutul lunii februarie şi s-au întors în ţară după aproape şase luni, atunci când Armata României a putut să declare cu adevărat că misiunea a fost îndeplinită.

           “A fost o perioadă în care s-au produs foarte multe transformări, din punct de vedere al atitudinii şi structural. De asemenea sunt o serie de transformări în tot ceea ce a însemnat tehnicile, procedurile şi tacticile de abordare a întregului spectru de acţiuni militare. Îmi doresc să continue să fie la fel de profesionişti, îmi doresc să aibă aceeaşi abordare dinamică a oricărei situaţii şi îmi doresc să fie la fel de dedicaţi profesiei pe care au îmbrăţişat-o. După cum îi cunosc eu, toţi militarii, nu doar cei din Forţele Terestre, sunt dedicaţi meseriei armelor şi aşa vor rămâne”, a subliniat comandantul primei misiuni în Afganistan şi actualmente şef al Forţelor Terestre.

           Afganistan post 2014 rămâne o preocupare nu doar a Armatei române ci şi a NATO care poate pune oricând în mâinile Aliaţilor o nouă misiune.

         „În acest sens, sunt o serie de programe în lucru astfel încât să se continue desfăşurarea de exerciţii şi pregătire în comun tocmai pentru a exploata şi întrebuinţa la maximum lecţiile învăţate în această participare la misiunea din Afganistan”, a spus generalul-maior Nicolae Ciucă.

                                                                                                     autor: Andreea Dăscălescu

Mănăstirea Piatra Scrisă, locul ascuns al lui Dumnezeu

          Mănăstirea Piatra Scrisă din comuna Armeniş, judeţul Caraş - Severin, este o legendă a ortodoxiei româneşti şi o dovadă a faptului că minunile pornesc din mijlocul naturii şi sfârşesc prin binecuvântarea oamenilor.

 

            Tradiţia spune că atunci când s-a construit calea ferată Caransebeş – Orşova, conform planului, deschiderea tunelului era stabilită pe locul unde era pictată o icoană, icoana Sfintei Treimi despre care se credea că nu este zugrăvită de mână omenească. Această icoană avea o puternică semnificaţie spirituală în rândul credincioşilor, fapt ce l-a determinat pe inginerul care conducea lucrările să schimbe calculele, deviind astfel ieşirea tunelului spre Armeniş, la câţiva metri înspre apus de pictura sfântă din stâncă.

 


            Este semnificativă o relatare a primarului de atunci al Armenişului, Grigorie Dragomir: “Noi şi mai ales răposatul preot Ilie Sârbu i-am răspuns că acea icoană şi acel loc pentru noi, pentru trecătorii de lege românească sunt sfinte şi nu trecem niciodată pe lângă ele fără să ne descoperim capul şi fără a ne face sfânta cruce. Cine a fi zugrăvit sfânta icoană, din ce îndemn şi împrejurări şi când, nu avem cunoştinţă deplină. Oamenii de astăzi şi părinţii noştri s-au pomenit cu sfânta icoană în acest loc. După ce am spus aceasta domnului inginer, a luat în considerare ruga noastră, căci la croire a încovoiat tunelul în aşa fel că iese spre Armeniş cu 4-5 metri spre Apus de Icoană, ceea ce se vede şi azi”.
           Cei ce călătoresc cu trenul înspre Armeniş pot observa că în tunel, calea ferată face o cotitură spre

dreapta. Există şi alte tradiţii care spun că icoana din stâncă are origini miraculoase. Un conducător de oaste creştin, urmărit de otomani, a căzut cu calul de pe coama unui deal în râul Timiş, scăpând nevătămat. Drept

mulţumire, el a dat poruncă să se zugrăvească în stâncă icoana Sfântei Treimi.

          O altă tradiţie spune că, mergând nişte călători din Muntenia cu trăsura pe un drum din Caransebeş, la un moment dat caii s-au speriat atât de rău că au început să alerge haotic. Trecătorii care au văzut scena erau convinşi că cei drumeţii îşi vor găsi sfârşitul în apele râului Timiş, dar atunci s-a produs minunea: trăsura s-a înţepenit într-o stâncă, cea care mai târziu s-a numit Piatra Scrisă. În acest fel, călătorii au scăpat teferi. Pentru a aduce mulţumire lui Dumnezeu, oamenii au pus meşterii să sculpteze icoana în stâncă.

          Tot legendele amintesc despre un negustor de vite care a fost surprins tocmai în Duminica Tuturor Sfinţilor de o furtună puternică şi a fost nevoit să se adăpostească sub o stâncă. Dar în acel moment, un fulger a despicat piatra. Ca prin minune, omul nu a păţit nimic. Ulterior, preotul din sat l-a sfătuit să zugrăvească în stâncă icoana Sfintei Treimi, căci Dumnezeu l-a salvat de primejdie.

            Prima menţiune documentară sigură despre Piatra Scrisă apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care acest loc este trecut sub denumirea de Stânca Sfintei Treimi. Probabil că icoana exista atunci dacă s-a dat denumirea locului. Ea a fost restaurată în anul 1822 de pictorul Moise Scriitorul din Caransebeş. În anul 1929, Vasile Dragomir din Slatina Mică şi soţia sa Ana au ridicat o capelă în amintirea unicei lor fiice care decedase. Dimensiunile ei în exterior sunt de 8 m lungime şi 4 m lăţime, iar în interior de 3,5 m lungime, 3 m lăţime şi 3,5 m înălţime. În anul 1930, Episcopia Caransebeşului a construit o casă cu etaj pentru personalul monahal, dar şi o clopotniţă, şi astfel a apărut o mică aşezare monahală numită Schitul Piatra Scrisă. Există mărturii că locul este binecuvântat şi că aici s-au întâmplat mai multe minuni. Copiii şi vârstnicii cu diverse probleme de sănătate s-au vindecat după ce s-au rugat şi au atins icoanele. Minunile sunt cunoscute prin regiune şi poate de aceea în aceste părţi este mai mult răspândit numele de Icoana sau Iconia.

Pilotul Adrian Motorga: Câtã vreme ne facem singuri Poliţia Aerianã, suntem în standardele NATO

            Piloţii din Armata României au ştiut dintotdeauna că este greu să te aliniezi ţărilor puternice din NATO precum Franţa sau SUA, însă pasiunea şi dorinţa aviatorilor români de a performa într-un timp record de la Aderare a câştigat rapid respectul Aliaţilor.

            Una dintre cele mai importante misiuni pe care NATO o punea în mâinile piloţilor de vânătoare, la doar trei ani de când România devenise ţară cu drepturi depline, a fost "Baltica 2007", o misiune care i-a obligat pe militarii noştri să ridice, într-un timp foarte scurt, standardele activităţilor de Poliţie Aeriană.

            Pentru a apăra timp de trei luni de zile teritoriul Ţărilor Baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, mai mulţi piloţi români, în frunte cu comandorul Adrian Motorga, comandantul escadrilei 711 aviaţie de luptă Câmpia Turzii, s-au pregătit doi ani, din 2005 până în 2007, când a avut loc misiunea.

            Peste 60 de militari romani au avut ca sarcina principală asigurarea serviciului de luptă Poliţie Aeriană sub comandă NATO prin executarea unor misiuni de patrulare aeriană cu formaţii de două avioane MIG 21 Lancer, gata să intervină în caz de violare a spaţiului aerian al Ţărilor Baltice.

            "Pentru "Baltica 2007" am dislocat patru avioane. Cu două eram în serviciul de luptă într-un timp de reacţie foarte scurt, iar alte două erau în rezervă în caz că apăreau diferite defecţiuni sau erau folosite pentru instruirea noastră şi pentru a antrena trupele de la sol ale ţărilor gazdă. Suprafaţa era destul de mare, de la Siauliai (Lituania) până la Talin, în Estonia, spaţiul aerian ara al nostru. Trebuia să fim tot timpul în zbor pentru a crea, în primul rând, prezenţă aeriană. În al doilea rând, atunci când se aflu aeronave în pericol sau era nevoie de identificare sau interogare a avioanelor care deviau de la ruta prestabilită, trebuia să intervenim. Din fericire, nu au fost situaţii de alertare pentru executarea unor misiuni neplanificate. Timp de trei luni am efectuat misiuni de poliţie aeriană acolo, din august până în noiembrie, când prin rotaţie, a venit rândul României. Am schimbat Franţa care efectuase poliţie aeriană cu aeronava Mirage 2000. Francezii au ridicat foarte mult standardele. A fost foarte greu să-i înlocuim. A fost o misiune de succes. Am avut nenumărate feedback-uri din partea oficialilor NATO. Nici ei nu cred că se aşteptau să ne desfăşurăm activitatea la un standard aşa ridicat. Pentru România rămâne o misiune referinţă. Pentru prima dată, după al Doilea Război Mondial, aviaţia de vânătoare a primit o nouă misiune de luptă reală denumită 'Baltica 2007'. Mă mândresc că am fost comandantul patrulei care a fost dislocată acolo", a afirmat comandorul Adrian Motorga.

            Pentru militari, antrenamentul este mai dur decât misiunea în sine. Înainte de a merge în Ţările Baltice, piloţii s-au antrenat intens în zone cu risc, deasupra munţilor sau a mării.

            Comandorul Adrian Motorga îşi aminteşte şi acum, după mai bine de şapte ani, cum trebuia să sară cu paraşuta de la o altitudine de câţiva mii de metri.

            "Multe din antrenamente au fost efectuate în zone montane, în zone de dislocare fără niciun sprijin. Ne-am trezit că am zburat pe mare, pe toate tipurile de relief, în diferite zone cu risc, doar pentru antrenament. Antrenamentul este mult mai complicat decât misiunea în sine. Un pilot, în perioada de pregătire, suferă mai mult decât atunci când este declarat pregătit şi trebuie să meargă în misiune. Totuşi, cele mai grele momente sunt acelea în care trebuie să sară cu paraşuta. Eu am fost crescut să zbor cu avionul nu să sar din el, iar atunci când mă trezesc în uşa avionului sau în trapă nu înţeleg de ce trebuie să plec dintr-un avion funcţional. Nu este o senzaţie plăcută. Eu încă nu am reuşit să mă obişnuiesc cu acest lucru. Aceste exerciţii mi s-au părut foarte grele. Inclusiv cele în care trebuie să te paraşutezi deasupra mării pentru ca cineva să vină ulterior să te recupereze. Dar toate acestea fac parte din pregătirea noastră", a spus comandorul Motorga.

            Imediat după intrarea în Alianţă, în anul 2004, piloţii români s-au mobilizat cum au ştiut mai bine pentru că erau nevoiţi să se adapteze cu paşi repezi la standardele NATO. Numai aşa puteau desfăşura misiuni în comun cu celelalte ţări. Efortul a fost uriaş, iar saltul - remarcabil!

            "Piloţii trebuia să fie pregătiţi să desfăşoare misiuni în comun deoarece în Ţările Baltice am lucrat foarte mult cu punctele de comandă ale ţărilor respective. Conlucrarea era într-o limbă comună NATO şi ca procedură şi ca limbaj. Trebuia să ştim cu cine lucrăm pentru a opera împreună cu alte ţări. Am fost nevoiţi să ne mişcăm mult mai repede comparativ cu ţările care au intrat în NATO din primul val. Faţă de ţările puternice din NATO eram foarte departe. Efectuasem în 2004, chiar înainte de aderare la NATO, o misiune în Franţa. Atunci executam antrenamente bilaterale cu ţări din cadrul NATO tocmai pentru a ne facilita aderarea. De mute ori îmi spun că…. am fost la un nivel la care nici nu vreau să mă mai gândesc! În momentul de faţă este un salt imens, un salt pe care cu greu l-am realizat, cu foarte multă muncă, dar în acelaşi timp, cu foarte mare plăcere", a subliniat Motorga.

                                                                                                  
                                                                     sursa: MApN
                                                                   

            În anii postaderării, România nu avea doar avioane de luptă în serviciu, ci avea şi banii necesari pentru mentenanţă, instruirea piloţilor şi alte cheltuieli aferente desfăşurării unor misiuni.

            "Statul roman a suportat toate cheltuielile. """ŢŢŢŢŢŢŢ""""Statul roman a suportat toate cheltuielile. Pentru a desfăşura acestei misiuni (n.r - Baltica 2007), încă de la pregătire au fost destul de mulţi bani cheltuiţi pentru a ajunge la un anumit nivel şi ulterior, pentru executarea misiunii, statul a asigurat toate resursele necesare", a precizat comandorul Adrian Motorga.

            Chiar dacă ţara noastră nu este la fel de bogată ca Franţa, Marea Britanie sau SUA, piloţii români au demonstrat, mai ales în ultimii zece ani, de când România este membru cu drepturi depline în NATO, că valoarea aviatorilor militari este incontestabilă, pasiunea de la manşă purtând tricolorul peste hotare.

            "Dorinţa militarilor români de a performa este cu siguranţă mai mare decât a altora, însă resursele financiare nu ne permit să ne ridicăm la nivelul altor ţări. Aviaţia este scumpă", a afirmat pilotul.

            Cu toate că România, ca şi alte ţări din Europa, a fost constrânsă financiar de austeritatea bugetară, ţara noastră a reuşit să treacă proba de foc a aviaţiei: şi-a apărat singură teritoriul, desfăşurând cu brio misiunile de poliţie aeriană.

            "În ceea ce priveşte Forţele Aeriene Române, încă ne încadrăm în standardele NATO. Principala misiune de bază în NATO, pe timp de pace, este serviciul de luptă poliţie aeriană. Atâta timp cât îl executăm înseamnă că ne încadrăm în standardele NATO. Dacă vreodată o să ajungem să nu mai facem noi poliţia aeriană, o să vină altcineva să o facă, dar vom plăti. Şi s-ar putea să plătim şi financiar şi la imagine", a spus comandorul.

            Adrian Motorga susţine că România este o ţară sigură din punct de vedere al spaţiului aerian.

            "Serviciul de poliţie aeriană este asigurat 24 de ore din 24, indiferent de condiţiile meteo. La momentul de faţă, avem două baze aeriene care asigură spaţiul aerian: cea de la Câmpia Turzii şi cea de la Feteşti", susţine pilotul.

            Odată cu intrarea României în NATO, piloţii români au avut acces la anumite informaţii clasificate care i-au ajutat mai departe să-şi însuşească rapid standardele impuse de Alianţă.

            "Misiunile dinainte de a intra în NATO erau bilaterale, de pregătire. Plecam de la misiuni simple, dar nu reuşeam să ajungem niciodată la cele complexe. Noi vroiam să facem paşi rapizi, dar nu aveam cunoştinţele necesare. Când nu eşti în NATO, nu ai acces la toate normele lor deoarece unele sunt clasificate. Noi aveam acces doar la normele neclasificate care nu ne permiteau să ajungem la nivelul respectiv. Trebuia să exersăm pe misiunile uşoare, iar după aderare să trecem la un nivel superior. Înainte de aderarea la NATO, ne-au ajutat foarte mult exerciţiile efectuate cu partenerii francezi, cu care desfăşuram antrenamente anual. Ba veneau ei la noi, ba mergeam noi în Franţa. ne pregăteam continuu", a subliniat Motorga.

            Toate misiunile şi antrenamentele piloţilor români se făceau pe avioanele MIG 21 Lancer, care acum urmează să fie înlocuite cu aparatele de zbor F 16 pe care statul român le cumpără de la portughezi.

           Chiar dacă avionica şi echipamentele de luptă de pe F 16 sunt mult mai performante, piloţii român devin nostalgici când vine vorba să abandoneze bătrânele MIG-uri.

            "Îmi amintesc cu drag primul meu zbor în simplă comandă cu avionul MIG 21 Lancer, în octombrie 1994. Până atunci mai zburasem singur, dar în perioada de pregătire din Academia Militară. A fost prima mea misiune de zbor cu acest avion. De atunci am desfăşurat o mulţime de misiuni. Este un avion foarte sigur. Îl iubesc! Este avionul pe care mi-am dorit să zbor încă de când eram copil. Vreau să spun că vorbesc cu aceeaşi plăcere acum ca atunci când aveam şapte ani şi mă uitam la el cum zboară pe aeroport la Bacău. Prima dată am pilotat un avion F 16 în anul 2009 la un exerciţiu bilateral desfăşurat cu partenerul american. Pentru a efectua schimburile de exeprienţă, noi am zburat cu aparatele F 16 şi ei cu MIG 21 Lancer. Toată lumea vrea să zboare cu MIG 21 Lancer. Este legendar. Mulţi vor să facă măcar poze cu avionul, ce să mai spunem de zburat. Majoritatea piloţilor de la mine din subunitate au testat avioanele noi ale părţii americane. Toţi sunt foarte încântaţi, dar nu au spus vreodată că nu s-ar întoarce la MIG 21 Lancer. Este ca prima dragoste care nu se uită niciodată", a rememorat pilotul.

            Americanii şi ruşii se uită deopotrivă cu admiraţie la avioanele noastre de luptă MIG 21 Lancer şi ori de câte ori au ocazia să zboare sau măcar să le admire, nu ezită să-şi manifeste entuziasmul. Ruşii sunt cu atât mai interesaţi cu cât constructorul acestui tip de avion a fost rus.

          "Anul trecut, în august, am fost la un show aerian în Ungaria. Acolo au fost şi piloţi ruşi care-şi reprezentau ţara cu avioanele Sukhoi 27 (Su – 27). Pentru că noi zburam pe avioanele MIG 21 Lancer, ne-am împrietenit foarte repede cu piloţii ruşi. Ei ne spuneau că îşi doresc foarte mult să piloteze acest tip de avion care la ei nu mai există. Intrând în discuţii cu ei, pot să spun că nu au nici cea mai mică reticenţă faţă de noi cum nici noi nu o avem faţă de ei. Ei sunt piloţi militari ca şi noi şi ce mai dictează politicul pe lângă este în afara jocului pe care îl practicăm noi", a afirmat Adrian Motorga.

          Odată cu aderarea noastră la NATO, orientarea României s-a îndreptat clar către Vest, iar cooperarea noastră cu americanii este din ce în ce mai bună, aceştia contribuind şi la îmbunătăţirea infrastructurii de la Câmpia Turzii şi Kogălniceanu.

            "Atâta timp cât vin şi au nevoie de infrastructură sunt obligaţi să şi-o asigure. De exemplu, este vorba despre platforma de parcare pentru un avion foarte greu. Câtă vreme avionul se dislocă în zona respectivă, le trebuie şi spaţiu de depozitare. Ei îşi pot construi spaţii de depozitare inclusiv pentru muniţie, hangare. Intervin şi cumpără sau construiesc anumite părţi din infrastructură. În acest fel au contribuit şi la Câmpia Turzii şi la Kogălniceanu unde se află baza militară", a precizat comandorul Adrian Motorga.

            Primele avioane americane de tip F 16 pe care le cumpărăm la mâna a doua din Portugalia urmează să sosească în ţară în 2016.

            "Între MIG 21 Lancer şi F 16 diferenţele foarte mari sunt pe linie de celulă şi motor. F 16 şi MIG 21 Lancer sunt din generaţii diferite. Unul este din gneraţia a IV-a, iar celălalt a II-a spre a III-a, asta în ceea ce priveşte dotările militare. În ceea ce priveşte pilotajul, pentru MIG 21 Lancer îţi trebuie o anumită tehnică. F 16 este mai uşor de pilotat. Diferenţa constă şi în echipamentele de luptă. Mă refer la tipurile de armament, radarele, sistemele de avertizare timpurie, aceste lucruri unt foarte importante. Cu cât investeşti mai mult în ele, cu atât ai mai multe informaţii sau un avantaj în lupta cu alte aeronave sau cu un inamic de la sol. Echipamentul de luptă de pe F 16 este altă generaţie şi este normal să fie mai bun decât cel de pe MIG 21 Lancer. Radarele lucrează conjugat cu rachete care pot lovi ţinte la distanţe foarte mari. În ceea ce priveşte MIG 21 Lancer, în modernizarea aeronavei au implementat un anumit tip de rachete şi din acest motiv au fost limitate anumite misiuni de interceptare. Avionul F 16 poate duce orice tip de muniţie, inteligentă sau clasică. MIG 21 Lancer a avut anumite restricţii în procesul de modernizare", a punctat comandantul escadrilei 711 aviaţie de luptă de la Câmpia Turzii.

            Şi avioanele MIG 21 Lancer dar şi cele americane de tip F 16 au echipamentele necesare la bord pentru ca piloţii să poată simula o luptă şi în acest fel, să se poată autoevalua.

            "Armele au regimuri simulate. Sunt construite special pentru a putea să simulăm anumite misiuni de interceptare sau de atac la sol. Întotdeauna o rachetă care este folosită în scop real poate fi folosită şi în scop simulat. La fel şi în cazul armamentului inteligent de la bordul aeronavelor. Elementele de analiză de la finalul misiunii îţi vor arăta dacă ai executat misiunea corect sau nu. Poţi să vezi şi în timp real dacă ai nimerit o ţintă sau dacă ai executat o misiune aşa cum ai planificat-o, cu armamentul respectiv. Dacă nu se poate vedea în timp real, cu elementele de analiză de la sol se pot clarifica aceste lucruri. Şi pe MIG 21 Lancer există un astfel de sistem de analiză", a afirmat Adrian Motorga.

            Adrian Motorga spune că meseria de pilot nu este nici grea, nici periculoasă, dacă respecţi anumite reguli şi nu te bazezi numai pe talent ci şi pe teorie. Mai mult de atât, o doză de frică în meserie este chiar binevenită.

            "Mie şi acum îmi este frică. Dacă nu îţi este frică, încalci toate normele de siguranţă aeriană. Trebuie să-ţi fie frică de activitatea pe care o faci astfel încât să te poată aduce pe o linie care să nu-ţi permită să încalci normele de executare ale zborului sau ale misiunii respective. Asta te ţine în viaţă de multe ori, chiar dacă eşti la antrenament sau în misiune de luptă reală. Le-am spus şi subordonaţilor mei că dacă nu cântăm întotdeauna pe note şi ne ghidăm numai după nativitate, va fi o mare problemă. Cei care au mers pe nativitate şi nu au consolidat şi partea teoretică, au plecat din sistem, nu au rezistat. Trebuie să-ţi updatezi baza de date şi să stai la simulator cu cartea în braţe, să testezi sistemele noi şi să fii la zi cu toate normele de care depinde desfăşurarea activităţilor", a precizat pilotul.

            Comandorul spune că, în cazul lui, nicio altă meserie nu o poate înlocui pe cea de pilot. Mai, mult Adrian Motorga este convins că vrea să iasă la pensie din sistemul militar, chiar dacă, în jurul lui, mai mulţi colegi au ales aviaţia civilă în detrimentul celei de vânătoare.

            Singurul său regret este că a depăşit vârsta 40 de ani şi nu mai poate merge la instruire în Portugalia, acolo unde mai mulţi piloţi români vor învăţa "secretele" avionului american F 16.

                                                                                                   autor: Andreea Dăscălescu

Capturarea piraţilor somalezi şi salvarea refugiaţilor din Libia, misiuni de referinţã ale Marinei dupã intrarea în NATO

Echipajul unei nave aparţinând Forţelor Navale poate avea la bord chiar şi 240 de militari, fiecare având un rol bine stabilit, indiferent că este vorba despre o misiune de luptă sau una de rutină, desfăşurată pe timp de pace.

            Despre Fregata Regele Ferdinand s-ar putea scrie romane întregi. La zece ani de la Aderarea României la NATO, fregata împlineşte tot atâţia ani de când se află în serviciul Forţelor Navale.

            Nava a participat la operaţii împotriva terorismului naval, a pirateriei maritime, în misiuni umanitare, dar şi în cadrul operaţiei de blocadă navală cum a fost cea din Libia, unde peste 230 de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi gradaţi profesionişti au executat controale asupra navelor suspecte care ar fi putut transporta, de exemplu, armament şi echipamente militare către Libia.

            “Avem forţe care sunt puse la dispoziţie în vederea participării la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, acţionând sub standardul Alianţei Nord-Atlantice sau al Uniunii Europene, pe timp de pace acolo unde interesele României trebuie să fie reprezentate, dar şi în diferite zone fierbinţi ale globului. Un caz concret este operaţia 'Unified Protector' din Libia, desfăşurată în anul 2011, unde România a fost reprezentată de fregata Regele Ferdinand. Forţele Navale Române au fost notificate privind contribuţia României la efortul Alianţei pentru restabilirea ordinii şi securităţii în Libia, iar în 30 de zile de la notificare, nava a fost prezentă în teatrul de operaţii din nordul Africii. În principal, Forţele Navale române pregătesc şi trimit în teatrele de operaţii sau în misiuni şi exerciţii în Marea Neagră, Mediterană, Golful Aden şi vestul Oceanului Indian fregatele Regele Ferdinand, Regina Maria şi Mărăşeşti. Navele sunt apropiate ca vârstă, dar oarecum diferite. Ele desfăşoară aceleaşi tipuri de misiuni, au echipaje bine instruite, pregătite şi evaluate la standarde NATO”, a spus comandorul Marian Săvulescu, şef Secţie Instrucţie Forţe Luptătoare la Serviciul Instrucţie din cadrul Statului Major al Forţelor Navale.

            Pentru un marinar aflat la bordul unei nave militare, o zi pe mare înseamnă mai întâi de toate ordine şi disciplină. Indiferent că vorbim despre comandant sau bucătar, oricine face parte dintr-un echipaj trebuie să respecte nişte reguli la bordul navei. La momentul primirii unei misiuni, fiecare ştie ce are de făcut, pe ore şi zile, altfel ar fi un haos, susţine comandantul Marian Săvulescu.

            “De la comandant la ofiţerul de cart, de la radiotelegrafist la operatorul radarului, de la motorist la bucătar, fiecare om acţionează într-un sistem unitar, de ordine, legi, regulamente, proceduri pe care le pune în aplicare. Fiecare persoană are locul şi rolul său la bordul navei. De asemenea, este foarte important ca pe navă să fie curăţenie, să avem toate materialele la post, să avem parâme bune astfel încât să executăm manevrele în siguranţă. Dacă vorbim despre structurile de la bordul navei, nu aş putea face o ierarhizare a importanţei acestora, ele împreună alcătuind marea 'familie', echipajul navei. Navigatorii conduc nava pe drumul ordonat şi execută manevrele de acostare, plecare de la cheu şi ancorare. Electromecanicii asigură, odată cu plecarea navei de cheu, energia şi propulsia acesteia. Bucătari sunt responsabili pentru prepararea celor trei mese care se servesc într-o zi, în cazul fregatelor, de exemplu, pregătesc masa celor 240 de marinari. Toţi aceştia nu pot lucra independenţi, trebuie să aibă o comandă unitară asigurată prin Serviciul Operaţii, unde găsim specialităţi militare diferite, cu misiuni specifice. O secţiune se ocupă de comunicaţiile navei, una de supravegherea luptei, alta pregăteşte tunul, racheta sau torpila, în funcţie de specificul navei şi de misiunea care trebuie îndeplinită. De asemenea, o altă secţiune pregăteşte mijloacele de contracarare, de apărare ale navei împotriva diverselor pericole”, a afirmat Marian Săvulescu.

            În perioada de preaderare, marinarii români se antrenau cu cei din ţările vecine dar şi cu cei din NATO. Încă de la început, un partener de încredere au fost Statele Unite ale Americii.

            Principala preocupare a militarilor din cadrul Forţelor Navale Române era aceea de a se alinia la standardele ţărilor NATO atât din punct de vedere tehnologic cât şi în ceea ce priveşte comunicarea.

            “În 1994, la semnarea Parteneriatului pentru Pace între NATO şi România, majoritatea navelor aveau tehnică de comunicaţii de provenienţă estică, din Uniunea Sovietică, folosind frecvenţe diferite. Au fost identificate soluţii pentru a putea comunica pe canalele de legătură şi apoi, folosind limba internaţională, să ne putem înţelege cu echipaje din alte ţări, urmând să aplicăm ulterior procedurile din documentele NATO. În cadrul exerciţiilor în comun, fiecare parte arăta cum execută o procedură, cum face un anume exerciţiu, de exemplu, căutarea-salvarea pe mare, evacuarea unui rănit la bordul navei, cu nava sau cu navă şi elicopter pentru cine avea la timpul respectiv această capabilitate. Făceam aceste exerciţii şi pe o navă şi pe cealaltă, cu schimb de personal pentru o mai bună comunicare şi înţelegere a procedurilor. Partenerii noştri din Programul Parteneriatului pentru Pace aveau de atunci nave de tip distrugător sau fregate, ceea ce avem noi astăzi”, a precizat Marian Săvulescu.

            Prima participare a Forţelor Navale Române la o operaţie maritimă, după intrarea României în NATO, a fost la Operaţia 'Active Endeavour', care s-a desfăşurat în Marea Mediterană, în anul 2005. A fost o misiune pe care fregata Regele Ferdinand a efectuat-o timp de 90 de zile. De atunci, România participă an de an cu fregatele Regele Ferdinand şi Regina Maria în această misiune.

            “Anul trecut, la operaţia 'Active Endeavour', am avut o premieră pentru acest gen de misiune. La bordul fregatei Regina Maria am avut îmbarcat elicopterul IAR 330 Puma Naval care poate să execute misiuni de căutare – salvare pe mare. Elicopterul este 'ochiul' comandantului dincolo de vizibilitatea mijloacelor tehnice. Cu ajutorul lui se măreşte distanţa de descoperire, se identifică obiectivele, navele-ţintă, şi are posibilitatea de a contracara anumite mijloace de acţiune ostile cum ar fi ambarcaţiunile rapide care ar putea să pună nava în pericol. De asemenea, transmite informaţii şi prelucrează date la distanţă mare, 140-150 km de navă. El poate fi folosit nu numai pentru misiuni de luptă ci şi la pace. Elicopterul Puma Naval are troliu la bordul navei, are coş şi targă astfel încât putem să intervenim la un incident produs pe o navă în raza noastră de acţiune sau putem să salvăm oameni căzuţi în apă pentru că fregata are şi scafandrii salvatori”, a spus şeful Secţiei Instrucţie Forţe Luptătoare.

            Una dintre cele mai importante misiuni ale Forţelor Navale Române în cadrul NATO a fost prezenţa fregatei Regele Ferdinand, în anul 2011, în teatrul de operaţii din Libia precum şi salvarea unor refugiaţi libieni.

            “Criza libiană a înregistrat intervenţia unor puteri maritime, vorbesc de SUA, Franţa, Italia. Ulterior, Europa a vrut să fie mult mai implicată în această zonă şi a decis că NATO trebuie să acţioneze în Libia, în anul 2011. Odată cu lansarea ordinului de către preşedinte, în urma unei reuniuni cu liderii europeni, Regele Ferdinand, navă pusă la dispoziţia NATO şi UE pentru misiuni în afara teritoriului, a avut un termen de 30 de zile să fie prezentă în teatrul de operaţii. Acolo unde acţiona fregata românească erau prezente mai multe forţe: patru - cinci submarine care executau supravegherea coastei şi grupuri de până la 18 nave care executau misiuni de supraveghere şi inspecţia navelor”, a subliniat comandorul Săvulescu.

            Orice navă care intra sau ieşea din Libia era atent verificată de militarii Forţelor Navale Române şi partenerii de coaliţie.

            “Una din rezoluţiile Consiliului de Securitate impunea embargou împotriva Libiei astfel că orice navă care intra şi ieşea putea trece numai pe un anume coridor şi era supusă inspecţiei.  Forţele Navale au trimis fregata Regele Ferdinand în zona de acţiune pentru trei luni de zile. Patrulările în raioane erau astfel planificate încât să se acopere o zonă cât mai mare, misiunile de patrulare având o durată de 18 până la 21 de zile. În perioada de participare a fregatei Regele Ferdinand la operaţia 'Unified Protector', au fost executate 24 de acţiuni de inspecţie a unor nave care intrau sau ieşeau din Libia, opt aprovizionări pe mare cu combustibil şi cele necesare traiului la bordul navei”, a precizat Săvulescu.

            În timpul misiunii din Libia, marinarii români au salvat 150 refugiaţi, femei şi copii, care se aflau într-o ambarcaţiune ce se defectase.

                                      

sursa: MApN

            “Un avion de patrulare a identificat o ambarcaţiune care era în derivă şi a transmis aceste date către Centrul de comandă. Fiind aproape în zona respectivă, Regele Ferdinand a primit sarcina să identifice ţinta. A fost găsită ambarcaţiunea în derivă, care avea defecţiuni tehnice la motor şi nu mai avea combustibil. S-a acordat ajutor medical, tehnic, s-au dat alimente, apă şi mâncare celor 150 de refugiaţi. Ulterior, după ce ambarcaţiunea a fost pusă în funcţiune, fregata Regele Ferdinand a însoţit-o până la următorul raion de unde au fost preluaţi de o navă italiană pentru a fi condusă pe insula Lampedusa, unde erau concentraţi majoritatea refugiaţilor din Africa de Nord”, a subliniat şeful Secţiei Instrucţie Forţe Luptătoare.

            Un alt gen de misiune care pare desprinsă din cărţile lui Jules Verne este prinderea piraţilor.

            Prima misiune a avut loc în anul 2012, în cadrul operaţiunii “ATALANTA” desfăşurată sub comanda Uniunii Europene.

            Echipajul fregatei Regele Ferdinand a reuşit capturarea unei ambarcaţiuni la bordul cărora se aflau nouă persoane suspectate de acte de piraterie.

            Ambarcaţiunea rapidă, descoperită cu ajutorul unui avion de patrulare care executa misiuni de cercetare aeriană, a fost localizată la o distanţă de 420 de mile marine est de Mogadiscio, capitala Somaliei.

            “Acest lucru se întâmpla în partea vestică a Oceanului Indian, la 420 de mile de coastă. Nava Regele Ferdinand era la aproximativ 250 de mile faţă de ambarcaţiunea respectivă. S-a informat comandantul local care a dat sarcină la două nave, Regele Ferdinand şi o fregată turcească, să execute căutarea, cercetarea şi descoperirea ţintei. Regele Ferdinand a ridicat în aer elicopterul pe care îl are în dotare. Binomul acesta, navă – elicopter, a funcţionat foarte bine. Informaţiile au curs apoi şi de la avionul care executa cercetarea respectivă (n.r – iniţial avionul suedez, apoi cel luxemburghez) şi în mai puţin de zece ore, acea ambarcaţiune a fost localizată. S-au coborât bărcile de asalt, au fost reţinute şi luate la bordul navei nouă persoane, s-au făcut percheziţii şi au fost clasificate ca posibili suspecţi de desfăşurare a acţiunilor de piraterie. Acea ambarcaţiune rapidă, schiff-ul, a fost distrusă, scufundată, ca să nu mai poată fi folosită. Pe baza ordinului comandantului grupului naval european, cei nouă suspecţi au fost debarcaţi la mal cu ajutorul unei ambarcaţiuni puse la dispoziţie de comandantul operaţiei 'ATALANTA'”, a spus Săvulescu.

            Misiunile cu piraţi implică şi anumite riscuri, având în vedere că aceştia formează nişte grupări criminale care profită de faptul că anumite nave din ţările europene efectuează un pescuit intensiv în zonă şi le capturează, iar apoi le folosesc în interes propriu.

            “În acest fel le creştea şi autonomia şi raza de acţiune, iar la bordul navelor capturate puteau sta timp îndelungat. Tot acolo îşi puneau şi ambarcaţiunile lor, schiff-urile. Printre persoanele capturate în perioada 2005-2012 s-au aflat şi cetăţeni români. În urma eforturilor depuse de Comandamentul Operaţiei 'ATALANTA' şi grupurile navale aflate în operaţiile antipiraterie în anul 2008, şi ca urma a negocierilor, românii au fost eliberaţi”, a explicat comandorul Marian Săvulescu.

            În funcţie de misiune, ofiţerii de la Marină colaborează şi cu alte instituţii ale statului cum ar fi Serviciul Român de Informaţii. Prin intermediul unor protocoale, marinarii se angajează să-i pregătească pe cei din SRI în domeniul scafandreriei.

            “Suntem conectaţi în acest sistem de schimb de informaţii şi avem elemente în cadrul comandamentelor – ofiţeri de informaţii – care se ocupă de aceste aspecte. Sunt protocoale care se semnează periodic. Aceste protocoale bilaterale semnate între Forţele Navale şi celelalte structuri din Sistemul de Siguranţă Naţională presupun elemente de pregătire comună, antrenamente, schimburi de experienţă. Toate aceste elemente sunt avizate de Statul Major General”, a precizat Săvulescu.

            Marina militară conlucrează şi cu celelalte categorii de forţe ale Armatei. De pildă, cu ajutorul navei Albatros au fost aduse în ţară echipamentele soldaţilor care şi-au încheiat misiunea în Irak, în anul 2011.

            “Forţele Navale deţin nava Albatros folosită pentru transportul strategic. Cu ea s-a executat evacuarea de tehnică şi echipamente militare din Irak la momentul în care misiunea s-a sfârşit. Se pot transporta blindate şi echipamente militare”, a precizat Săvulescu.

            În aproximativ 27 de ani de când lucrează în cadrul Forţelor Navale, comandorul Marian Săvulescu a stat mai mult pe mare decât pe uscat. El îşi aminteşte că au fost ani când aproape  jumătate din timp era plecat, departe de familie şi cei dragi.

            “În anul 2007 am avut 118 zile efectiv pe mare, iar în 2008 – 114 zile. Avem avantajul că noi, ca echipaj suntem toţi într-un singur loc care ne este casă şi loc de muncă. Îmi aduc aminte de perioada pe care am petrecut-o împreună cu echipajul în Marea Britanie, unde am efectuat cinci luni şi jumătate de pregătire în vederea preluării primei fregate, Regele Ferdinand. A fost în anul 2004, începând din vară până în decembrie. A fost o perioadă grea, 203 oameni din 7 garnizoane şi 14 unităţi militare, adunaţi sub o singură comandă. A fost cea mai lungă perioadă pe care am stat-o departe de casă”, povesteşte comandorul.

            Astăzi, în Marină, sunt aproximativ 8.000 de angajaţi: ofiţeri, maiştri militari, personal civil, dar şi gradaţi profesionişti. O parte dintre ei lucrează pe nave, alţii sunt la bazele de aprovizionare sau predau la Academia Navală, Şcoala de Maiştri, Şcoala de Aplicaţie sau în alte instituţii unicat cum este Centrul de Scafandri, Batalionul de Infanterie Marină sau Direcţia Hidrografică.

                                                                                               autor: Andreea Dăscălescu