joi, 21 august 2014

Şeful Forţelor Terestre, la 12 ani de Afganistan: La limita dintre viaţã şi moarte este nevie şi de puţin noroc

               Teatrul de operaţii din Afganistan a fost o adevărată lecţie de viaţă pentru militarii din Armata României care şi-au început misiunile pe tărâmul afgan încă din anul 2002, înainte ca România să intre în NATO. În mai bine de un deceniu de luptă în teatrul de operaţii, mulţi au fost răniţi în misiuni de patrulare, în timp ce alţii şi-au pierdut viaţa în urma unor explozii puternice cauzate de amplasarea unor dispozitive explozive improvizate de către talibani. Chiar şi cu preţul vieţii, soldaţii noştri şi-au dus misiunile până la capăt. Profesionalismul, dedicarea şi gândul că cei dragi îi aşteptau acasă le-a dat putere să meargă mai departe.

               La 12 ani de când primul batalion a fost dislocat în Kandahar, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, pe atunci comandantul Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab” de la Craiova, supranumiţi şi “Scorpionii Roşii”, îşi aminteşte cu lux de amănunte misiunea care a fost decisivă pentru intrarea României în NATO.

             “Pentru orice structură care intră pentru prima dată într-un teatru de operaţii, angajarea în executarea misiunilor se face gradual. Îmi aduc aminte că primele misiuni pentru care am început să ne pregătim au fost acelea de pază şi apărare perimetrală a bazei din Kandahar. Ulterior, la o perioadă foarte scurtă de timp au fost misiunile de escortare. Am dovedit că în noi se poate avea încredere, astfel încât comandantul bazei ne-a însărcinat să asigurăm escorta ministrului apărării canadian care tocmai venise să-şi vadă trupele înainte de extragerea din teatrul de operaţii. După plecarea forţelor canadiene, în acel moment, în baza din Kandahar erau doar două naţiuni: americanii care conduceau operaţiunea denumită atunci “Endurig Freedom” şi militarii români. Am fost împreună şi am desfăşurat misiuni pentru care, în perioada de pregătire, aproape că nici nu ne gândeam că putem să ajungem la un nivel de angajare atât de mare. După această misiune de escortare, am furnizat suficientă încredere americanilor astfel încât să extindem misiunile de patrulare şi securitate în afara perimetrului bazei Kandahar, ulterior angajând o serie întreagă de misiuni specifice în toată partea de sud a Kandaharului, a afirmat generalul-maior Nicolae Ciucă, şeful Forţelor Terestre.

             Odată cu prima plecare a unui batalion în Afganistan, la 1 iulie 2002, militarii români şi comandantul lor au fost însoţiţi în teatrul de operaţii chiar de ministrul Apărării de la acea vreme, Ioan Mircea Paşcu. Îndemnul lui Paşcu a fost unul mobilizator: “Drumul României spre NATO trece prin Kandahar!”. Acestea au fost cuvintele pe care soldaţii le-au purtat în suflet şi în minte timp de şase luni de zile cât a durat prima misiune în Kandahar.

             “Ne-am dus acolo să ne facem datoria cu profesionalism aşa cum ştiam noi mai bine. Eu eram comandantul Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab” care avea o experienţă acumulată pe perioada de participare ca element component al rezervei strategice a SACOEUR, iniţial pentru teatru de operaţii din Bosnia-Herţegovina, ulterior şi pentru cele din Kosovo. Ca atare, am avut o perioadă de pregătire amplă cu responsabilităţi duale pentru ambele teatre şi ne- am pregătit astfel încât să fim în măsură să ne adaptăm oricărei situaţii”, a spus generalul Ciucă.

              Generalul Ciucă şi-a pregătit militarii pentru luptă cum a ştiut mai bine. Au exersat diferite tehnici, au pus în aplicare proceduri şi au efectuat cele mai dure antrenamente pentru ca nimic să nu-i ia prin surprindere în teatrul de operaţii, acolo unde urmau să lupte împotriva talibanilor. Şi totuşi, în Kandahar, militarii români au descoperit că există alte două elemente esenţiale pentru un luptător: intuiţia şi norocul, fără de care au înţeles că nu-şi puteau duce misiunea la bun sfârşit.

             “La limita dintre viaţă şi moarte, în afară de pregătire şi de dotarea tehnică este nevie şi de puţin noroc. Este foarte greu să descoperi un dispozitiv exploziv improvizat. Aş vrea să înţelegeţi chestiunea aceasta ca un binom între ceea ce înseamnă tehnica din dotare, flerul şi intuiţia individului”, a subliniat comandantul Forţelor Terestre.

              În urmă cu câteva luni, caporalul Adrian Ionuţ Văduva a fost numit "Eroul Zilei" de americani, după ce pe 22 februarie a descoperit un dispozitiv exploziv improvizat în zona adiacentă Aeroportului Kandahar. El a primit şi Emblema de Onoare a Armatei României, cu însemn de război, din partea ministrului Apărării, Mircea Duşa. Ca Adrian mai sunt şi alţi militari români care au fost apreciaţi de Aliaţi pentru curajul şi devotamentul lor.

             “Pericolul există la tot pasul. Chiar la începutul misiunii, unul dintre transportoarele amfibii blindate a trecut peste o mină care a explodat pe toată partea din faţă a transportorului. Am avut militari care au avut de suferit pentru că au fost răniţi. A fost vorba chiar despre comandantul de companie care se afla chiar pe primul transportor. Se pune problema şi de şocul rezultat în urma unui astfel de incident”, îşi aminteşte generalul Nicolae Ciucă.

              Misiunea din acel an a fost foarte importantă pentru România şi trebuia să fie una de succes. Şi aşa a fost pentru că la doar câteva luni de la intrarea în teatrul de operaţii, la Summitul de la Praga din noiembrie 2002, ţara noastră primea invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică. Scopul fusese îndeplinit, însă formarea militarilor români într-un teatru de război abia începuse.



                                                                                       sursa: MApN

              “Una dintre caracteristicile participării în astfel de misiuni pentru noi, militarii, este aceea de a identifica lecţii învăţate şi de a căpăta experienţe. Atunci era primul batalion angajat în acţiuni combat după Al Doilea Război Mondial. Celelalte misiuni pe care le executasem în afara teritoriului naţional au fost cu mandat ONU şi au fost de menţinere a păcii. În urma unor astfel de misiuni şi a unor lecţii învăţate, reies o serie întreagă de chestiuni care trebuie să fie îndreptate. În felul acesta, o parte din elementele de echipament sau de comunicaţii au fost efectiv raportate, s-au găsit soluţii, s-au schimbat, s-au modificat şi s-au adaptat conform nevoilor şi cerinţelor din teatru”, a completat generalul Ciucă.

              Începuturile în Afganistan nu au fost deloc uşoare. Militarii români nu au aveau echipamente adecvate, gradul de protecţie al vestelor antiglonţ şi al căştilor era mai mic decât astăzi, iar blindatele noastre făceau faţă cu greu atacurilor insurgenţilor.

             “La perioada introducerii în teatru, echipamentele noastre nu au fost tocmai adecvate mediului în care ne desfăşuram misiunea, motiv pentru care prezenţa domnului ministru Paşcu şi a şefului SMG la vremea respectivă, domnul general Popescu, (n.r – în teatrul de operaţii) s-a pliat perfect pe nevoile noastre. La foarte scurt timp după acea vizită, dacă nu mă înşel vizita a fost în iulie, în august aveam ţinută nouă pentru toate efectivele. Ulterior a crescut şi nivelul de protecţie al vestei antiglonţ şi al căştii. Forma lor a fost modificată astfel încât să permită deplasarea şi mişcarea normală a militarului, mai ales în cazul în care era rănit dar nu numai pentru că, în primul rând, trebuia să ne gândim cum îi facilităm acţiunea din teatrul de operaţii. Acum, pe perioada de final a misiunii, executăm orice ieşire din bază pe tehnică cu un înalt grad de protecţie la dispozitive explozive improvizate”, a afirmat şeful Statului Major al Forţelor Terestre.  

             Transportoarele amfibii blindate pe care soldaţii noştri efectuau misiunile la acea vreme erau de producţie românească, model 1977 şi 1979. Nu existau alte alternative în ceea ce priveşte dotarea aşa că
s-au obişnuit cu gândul că trebuie să lupte cât mai bine cu ce au la dispoziţie şi să-şi asume riscurile de rigoare pentru că un lucru era cert: militarii stăteau cu sabia lui Damocles deasupra capului. Oricând, putea avea loc o nenorocire în urma căreia Armata română ar fi putut să piardă oameni.

            “Primul incident care a avut loc în teatrul de operaţii a fost atunci când un transportor a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Blindatul a rezistat şi a asigurat suficientă protecţie astfel incât niciun membru al echipajului sa nu îşi piardă viaţa. Au fost răniţi, dar nu şi-au pierdut viaţa. Asta nu înseamnă că nivelul de protecţie al transportorului a fost cel mai bun sau a fost adecvat la incidentul respectiv", a spus generalul Ciucă. 

           Chiar şi într-o situaţie limită, atunci când unul dintre militari era grav rănit, camarazii lui nu şi-au pierdut cumpătul. Cu mult calm şi siguranţă de sine, s-au concentrat la ceea ce aveau de făcut în acele momente de cumpănă, scopul fiind acela de a-şi ajuta colegul. Înconjuraţi de flăcările care cuprindeau TAB-ul şi de praful lăsat în urmă de explozia puternică, militarii aveau nevoie de “sânge rece” pentru a salva viaţa unui rănit.

          “Am fost pregătiţi pentru astfel de incidente şi vreau să precizez că reacţia tuturor celor care executau acea misiune a fost excepţională. Toate chestiunile s-au încadrat în procedurile pe care le exersasem foarte bine şi astfel am reuşit să facem inclusiv extragerea de acolo, aducerea oamenilor în tabără, acordarea asistenţei medicale pentru toţi cei care au fost implicaţi într-un incident”, a afirmat Ciucă.

          Transportoarele blindate au reprezentat unul dintre punctele slabe ale operaţiunii din Afganistan.
          "Au fost echipamente care la vremea lor au fost bune pentru specificul misiunilor pe care noi ni le asumasem până la acel moment. Ulterior, pe măsură ce situaţia a evoluat şi în funcţie de procedurile şi tacticile întrebuinţate de către talibani în zona de acţiune, a fost nevoie să se schimbe şi dotarea tehnică. Tocmai de aceea s-a ajuns să executăm misiunile pe tehnică MRAP pe care ne-au asigurat-o partenerii americani, a explicat şeful Forţelor Terestre.

           Înainte de a trece pe tehnica americanilor, Forţele Terestre Române au dislocat în teatrul de operaţii din Afganistan şi şapte transportoare Piranha IIIC, în perioada septembrie 2008 — mai 2011. Ele fusese achiziţionate începând cu anul 2007 de la firma elveţiană Mowag şi aveau ca scop principal folosirea în teatrele de operaţii. Din păcate, blindatele s-au dovedit a fi ineficiente, iar costurile pentru întreţinerea lor erau destul de ridicate.

           “De fiecare data când există o replică la o acţiune a adversarului, el va căuta soluţii astfel încât să anihileze măsura care s-a întreprins. Dacă ei au constatat că o încărcătură explozivă de 50 de kg nu poate să afecteze foarte tare viaţa echipajului dintr-un MRAP, cu certitudine că au găsit soluţia să mărească cantitatea de trotil ca să eficientizeze efectul exploziei. Este destul de greu să ţii pasul cu provocările din teatrul de operaţii. Trebuie înţeles că atunci când a fost făcută solicitarea pentru transportorul Piranha, ea corespundea nevoilor momentului în care au fost identificate. Ulterior, pe măsură ce nivelul de protecţie al transportorului a crescut, s-a modificat şi procedura de acţiune a insurgenţilor. În felul acesta, există un joc de urmărire reciprocă între beligeranţi. Orice tehnică de luptă costă mult. Întreţinerea ei costă mult pentru că discutăm de echipamente moderne, de echipamente de o tehnologie ridicată. Nu numai Piranhia costă mult”, a completat Şeful SMFT.

            În toţi aceşti ani, americanii ne-au sprijinit cu logistică, dar au asigurat şi alte elemente necesare traiului militarilor care îndeplinesc misiuni în Afganistan cum ar fi cazarea şi mâncarea. “Era naţiunea-cadru care îşi asumase responsabilitatea acestui demers”, a spus Ciucă.

            Misiunile din Afganistan sunt complexe, dar nu există operaţiuni desfăşurate în secret, susţine şeful Forţelor Terestre, care afirmă că există elemente de securitate specifice fiecărei misiuni, dar ele ţin de “reţeta succesului”.

          “Tot pachetul de forţe pe care Armata Română îl întrebuinţează în Afganistan a fost prezentat şi s-au dat informaţii despre toate elementele noastre pe care le-am întrebuinţat în teatrul de operaţii din Afganistan. Există elementele de securitate specifice fiecărei misiuni. Sigur, niciunul dintre noi nu poate să spună ceea ce face acolo pentru că ar însemna să devoalăm tot ceea ce ţine de succesul unei misiuni. Dar faptul că suntem în misiune, că acolo îndeplinim gama întreagă de acţiuni specifice, nu este niciun secret. Se ştie şi despre Forţele Speciale care acţionează în Afganistan, şi despre batalioanele de infanterie, şi despre elemente de sprijin naţional, se ştie şi despre detaşamentele de informaţii militare. Sunt pachete de forţe care puse împreună duc la îndeplinirea cu succes a misiunii”, a completat comandantul.

           Chiar dacă ştiau că-şi pun viaţa în pericol, unii dintre militarii români au ales să meargă şi a 5-a oară în Afganistan pentru îndeplinirea misiunilor. Chiar şi femeile din Armata României au luptat cot la cot cu bărbaţii.

          “Au beneficiat de această oportunitate, să probeze ceea ce au învăţat în instituţiile de învăţământ, să aplice ceea ce au însuşit în poligoanele de instructive, real, într-un teatru de război. Toate batalioanele de infanterie şi de vânători de munte din Forţele Terestre au fost angajate în astfel de misiuni. Există militari care au la active cel puţin 2 -3 misiuni sau chiar mai mult. Există militari care probabil au depăşit şi cinci tururi de misiuni. Avem şi partea feminină care a fost în Afganistan. Încă de la început am avut femei militari în teatrul de operaţii, ceea ce a adus un plus de deschidere pentru disponibilitatea armatei române de a fi membru în Alianţa Nord-Atlantică”, a spus generalul Nicoale Ciucă.

            Miza NATO în Afganistan o reprezintă lupta împotriva insurgenţilor care vroiau să pună stăpânire pe întreg teritoriu. Pentru a-i învinge pe talibani, militarii români şi cei americani le-au studiat atent comportamentul şi fizionomia.

            “Arată ca orice fel de localnic. Aici este una dintre marile probleme pentru că sunt oameni ai locului. Nu diferă din punct de vedre al fizionomiei cu nimic. De altfel, toate incidentele care s-au produs pe suicid în baze sau în apropierea bazelor s-au produs tocmai din cauza faptului că se confundă foarte uşor în rândul populaţiei locale. Ei sunt din rândul populaţiei locale. De multe ori, un om al locului, pentru că aparţine locului respective, poate să aibă şi iniţiative”, a afirmat şeful SMFT.

             Monitorizându-i de aproape pe talibani, soldaţii şi-au asumat şi anumite riscuri. Atunci când mergeau cu hrană la localnici, exista pericolul ca insurgenţii să fie infiltraţi printre ei pentru că scopul lor era acela de a urmări traseul armatelor pentru a le îngreuna misiunile. După 10 ani de când NATO a decis să trimită trupe în Afganistan, armata afgană a preluat controlul asupra teritoriului. În mare parte, militarii români s-au întors acasă. Armata noastră a mai păstrat în teatru câţiva ofiţeri de instrucţie care vor acorda sprijin afganilor.

            “A fost o misiune în care Armata României a dat proba de profesionalism. Am demonstrat că România nu este doar un consumator de securitate ci şi un provider de securitate, am demonstrat că militarii români nu sunt cu nimic mai prejos decât partenerii şi aliaţii noştri cu care am acţionat în teatrul de operaţii. Apreciez ca fiind o experienţă excepţională pentru tot ceea ce a însemnat pregătirea de la nivelul soldatului până la nivelul generalului. De asemenea, apreciez că a oferit cadrul pregătirii unei generaţii de lideri tineri care, cu certitudine, vor fi cu mult mai buni decât am fost noi” , a spus şeful Statului Major al Forţelor Terestre.

            Prezenţa militarilor români şi americani în teatru i-a ajutat pe afgani să-şi definească armata şi să înveţe cum să lupte împotriva inamicilor.

          “La momentul la care ne-am dus în Afganistan, nu prea puteam să discutăm despre armată. Erau nişte formaţiuni militare care fuseseră organizate şi luptase împotriva forţelor talibane”, a precizat generalul Ciucă.

            În anul 2002, misiunea din Afganistan a fost deschisă de “Scorpionii Roşii” şi a fost încheiată în urmă cu o lună de “Scorpionii Negri”. Militarii Batalionului 20 Infanterie Dolj - "Scorpionii Negri" au plecat în teatrul de operaţii la începutul lunii februarie şi s-au întors în ţară după aproape şase luni, atunci când Armata României a putut să declare cu adevărat că misiunea a fost îndeplinită.

           “A fost o perioadă în care s-au produs foarte multe transformări, din punct de vedere al atitudinii şi structural. De asemenea sunt o serie de transformări în tot ceea ce a însemnat tehnicile, procedurile şi tacticile de abordare a întregului spectru de acţiuni militare. Îmi doresc să continue să fie la fel de profesionişti, îmi doresc să aibă aceeaşi abordare dinamică a oricărei situaţii şi îmi doresc să fie la fel de dedicaţi profesiei pe care au îmbrăţişat-o. După cum îi cunosc eu, toţi militarii, nu doar cei din Forţele Terestre, sunt dedicaţi meseriei armelor şi aşa vor rămâne”, a subliniat comandantul primei misiuni în Afganistan şi actualmente şef al Forţelor Terestre.

           Afganistan post 2014 rămâne o preocupare nu doar a Armatei române ci şi a NATO care poate pune oricând în mâinile Aliaţilor o nouă misiune.

         „În acest sens, sunt o serie de programe în lucru astfel încât să se continue desfăşurarea de exerciţii şi pregătire în comun tocmai pentru a exploata şi întrebuinţa la maximum lecţiile învăţate în această participare la misiunea din Afganistan”, a spus generalul-maior Nicolae Ciucă.

                                                                                                     autor: Andreea Dăscălescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Portret de inventator

Portret de conducător

Portret cinematografic