5 LUCRURI PE CARE LE POŢI FACE CÂND AŞTEPŢI LA SEMAFOR

            Semaforul este o poveste care a început în secolul al XIII-lea şi continuă şi astăzi. Primul obiect care aducea cu un semafor şi era folosit ca atare era format din două lămpi de gaz care aveau o sticlă roşie şi una verde. Unde credeţi că a s-a întâmplatr asta? Ei bine, în Londra. Că doar Anglia a fost ţara unde s-a declanşat revoluţia industrială. Şi pentru că englezii au ţinut să fie cu un pas în faţă, s-au gândit să inveteze şi semaforul. Astăzi este nelipsit în ţările unde mersul pe stradă se face cu ajutorul maşinii şi nu al... cămilelor. Deşi, uneori, când semafoarele nu funcţionează, ţi-ai dori să mergi prin deşert... fie şi cu pisica în zgardă.

           Şi dacă tot am aflat cum a aparut primul semafor improvizat, să amintim cum a intrat pe piaţă şi cel electric. Ei bine,obiectul tricolor confecţionat, de data aceasta, mult mai inteligent, a funcţionat mai întâi în Piaţa Potsdam din Berlin, în anul 1920. Germanilor li s-a părut bună ideea englezilor şi au dezvoltat-o. Doar că au adăugat, pe lăngă luminile roşu şi verde, şi pe cea galbenă. Păcat, ar spune mulţi dintre şoferii din ziua de astăzi, care sfidează la greu culoarea din mijloc şi aşa se aleg cu amărâtul de carnet luat.

           Semaforul a fost gândit cu un scop bine definit. Iar astăzi, el este esenţial. Doar că, de multe ori, obiectul care ar trebui să-ţi salveze viaţa, mai rău te bagă în belea. În România, rar vezi nişte semafoare care să fie coordonate. Există zone unde sunt chiar inutile. Nici nu apuci bine să traversezi prima porţiune din şosea că dai de un al doilea semafor care, evident, nu are tot culoarea verde. De ce să traversezi şi tu dintr-o bucată când ai putea să dormi în mijlocul străzii? Pe asta, probabil, s-au bazat şi autorităţile cînd au montat aceste semafoare. Aşa, doar-doar, oamenii vor ajunge cât mai obosiţi acasă, si astfel nu vor mai avea chef să vadă declaraţiile politice de la televizor. Iată încă un punct în plus pentru potilicienti. Desigur, este o inepţie. Însă este de neconceput cum poate exista în România atâta nepăsare. Tot vedem pe la televizor campanii cu titluri pompoase de genul: "Alege viaţa! Respectă regulie de circulaţie!". Păi le-aş respecta dacă aş avea de ce să ţin cont. În fine... subiectul este arhicunoscut de către orice pieton. Doar dacă ai mers pe stradă cu balonul sau ai făcut bungee jumping printre blocuri nu poţi înţelege afacerea cu semafoarele româneşti.

           Şi pentru că aşteptatul la marginea străzii a devenit un ritual, fiecare cetăţean şi-a dezvoltat o ocupaţie intelectuală care să-i distragă atenţia, pentru câteva minute, de la culoarea unică şi longevivă a semaforului. Ce pot face două mâini dibace când locomoţia este în stand by? Păi unul scoate telefonul din buzunar şi începe să joace ceva cu împuşcături ca să-l scoată din sărite pe colegul din "sala de aşteptare" de lângă trotuar. Altul, găseşte momentul potrivit să aprindă o ţigară pe care s-o pufăie între două culori. Şi pentru că devine deja enervant, omul îşi iese din fire şi aruncă ţigara, încă neterminată, pe pantoful vecinului de stradă. Iată cum se declanşează scandalul "semaforul". Au loc un shimb de replici dure, uneori se lasă şi cu nişte pumni în faţă, după care fiecare îşi continuă drumul. Dar constată că trebuie din nou să aştepte culoarea verde, căci p-aia dinainte au ratat-o din cauza bătăii. Şi aşa ajungem să cunoaştem alţi oameni şi alte apucături. O doamnă aparent cultă scoate o carte din geantă, carte pe care a cumpărat-o de la toneta din colţ, odată cu ziarul de zi cu zi. Se uită repede la cuprins şi o vâră rapid în poşetă. Căci pentru citit şi dormit pe rupte există metroul. În tot acest timp, o domnişoara cu o geacă până la buric îţi plezneşte în urechi nişte baloane din gumă şi, ca să te enerveze şi mai rău, creşte frecvenţa mestecatului de ciungă. Şi... când în sfârşit ţi-ai terminat de zis rugăciunea în gând, pentru ca Dumnezezeu să te binecuvinteze cu un verde la semafor, vine un idiot de şofer care se simte în al nouălea cer... pentru că el are intremitentă... şi-ţi pune roata la picioare. Evident, pe moment, îţi taie răsuflarea, dar eşti bucuros că nu a reuşit să dea peste tine. Îl înjuri printre buze, şi, pentru că şoferul la volan este cel puţin Dumnezeu pe Pământ, te injură şi el mai cu foc, fix pe sistemul... mortul e de vină. Imediat deschide geamul ca să fie sigur că toată strada îi aude vocea impozantă de cocalar cu 4x4. Cu un tupeu dezvoltat prin exerciţiu şi "executat" cu rigoare "printre blocurile gri", mârlanul te face tot pe tine tâmpit pentru că nu i-ai înţeles "uralele de bine". Căci el a încercat să-ţi explice... prin geam... că nu eşti în siguranţă în poziţia bipedă. Poate ar fi trebuit să-ţi cumperi un costum de azbeşt, dacă tot vrei să ieşi pe stradă. Nici nu ai apucat să faci mai mult de trei paşi spre celălalt capăt al străzii că deja trebuie să te întorci de unde ai plecat pentru că e din nou roşu.

           Şi uite aşa... odată la dus, încă o dată la întors şi ajungi acasă cu o singură dorinţă: ai vrea să fii daltonist. Oricum inteligenţa vizuală nu te ajută la nimic în România!